Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 octombrie. Numele de „Izvorâtorul de Mir” nu este o metaforă. După trecerea sa în veșnicie, din osemintele sale a izvorât mir, fenomen întâlnit frecvent la sfinții bisericii ortodoxe

Sfântul Dimitrie a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi) în vremea împăraților Dioclețianși Maximian (284-305). Provenea din una din cele mai nobile familii din Macedonia și era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa.

Încă din tinerețe a devenit strateg și specialist în arta militară, așa încât în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius,Cezarul Greciei și al Macedoniei.

Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dimitrie să piardă din vedere lucrurile cele mai importante, și anume cele legate de mântuirea sufletului. Fiind dintru început evlavios și învățător al credinței în Iisus Hristos, își petrecea o bună parte a fiecărei zile cu învățarea și interpretarea învățăturii lui Hristos, în public și fără să se ascundă, așa încât mulți păgâni din Tesalonic și din regiune s-au convertit la creștinism, în ciuda persecuțiilor pornite de împărat împotriva creștinilor.

Biruitor în războiul contra sciților, în drum spre Roma, Cezarul Galerius (care tocmai fusese proclamat August pentru partea răsăriteană a Imperiului Roman s-a oprit la Tesalonic pentru a fi aclamat de popor și a sacrifica zeilor. Câțiva păgâni invidioși din oraș au profitat de această ocazie pentru a se plânge împăratului și a-l denunța pe Dimitrie că este creștin. Mânia împăratului a devenit repede furie, când a aflat că Dimitrie nu doar era uceniccredincios al lui Hristos, dar și predica public credința creștină.
Astfel a poruncit împăratul să fie prins sfântul și să fie pus într-o temniță umedă din subsolul unei băi publice, potrivit crestinortodox.ro.

Lăudându-se împăratul cu un om al lui ce-l chema Lie și îndemnând pe oamenii cetății sa iasă să se lupte cu el – căci întrecea acesta pe toți cei de vârsta lui la mărimea trupului și la putere -, un oarecare tânăr creștin, pe nume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie în temniță, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Roagă-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Și pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi”. Deci luând Nestor îndrăzneală din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie și-i puse semeția lui jos, omorându-l. De care lucru împăratul rușinându-se, s-a mâhnit și s-a mâniat.

Fiindcă s-a aflat că Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu sulițele pe sfântul în temniță, pentru că a fost pricina morții lui Lie. Și făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni și uimitoare tămăduiri. Apoi, din porunca împăratului s-a tăiat și capul lui Nestor (pomenirea Sfântului Nestor se face la 27 octombrie).

Creștinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic și l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care se săvârșeau multe minuni. În anul 402 a intrat în această bisericuță Leontie, prefectul Iliricului. În timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în locul celei dintâi. Când a săpat temelia, a dat peste moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor. De aceea, i se mai spune Sfântul Mucenic Dimitrie și „Izvorâtorul de Mir”.

Această bazilică a devenit un mare centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (în 1430), bazilica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi, făcând parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic și aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO. Biserica Sfântul Dimitrie din Salonic, sau Hagios Demetrios, adăpostește moaștele Sf. Mare Mucenic Dimitrie, care este și ocrotitorul orașului Salonic.

Tradiții și obiceiuri. De Sfântul Dumitru se află cum va fi iarna

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţa că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşază cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă Luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi grea, cu zăpezi mari.

Tradiții. Focurile lui Sumedru

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Ţăranii tundeau coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, există tradiția de a se aprinde focuri (focurile de Sâmedru), peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

Obiceiul focului, cu tineri adunați în jurul lui, încă se mai păstrează, inclusiv în jurul Bucureștiului, numai că în ultimii ani, lemnele cu care se făceau astfel de focuri pe vremuri au fost înlocuite de pneuri, ceea ce dă naștere la o poluare pregnantă