Dan Cărbunaru: „În privinţa vârstei de pensionare, ca şi în cazul altor potenţiale schimbări, vor fi luate măsuri etapizat”

Dan Cărbunaru: „În privinţa vârstei de pensionare, ca şi în cazul altor potenţiale schimbări, vor fi luate măsuri etapizat”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, despre informaţiile vehiculate privind creşterea vârstei de pensionare în noile reglementări în domeniul pensiilor avute în vedere de actuala guvernare.

„N-aş vrea să fac speculaţii nici în legătură cu acest lucru şi nici în legătură cu alte elemente care circulă în spaţiul public. În privinţa vârstei de pensionare, ca şi în cazul altor potenţiale schimbări, vor fi luate măsuri etapizat, nu vor fi schimbări bruşte în sistem care să genereze dezechilibre. Şi este apelul la raţiune pe care l-au făcut mai mulţi membrii ai Guvernului în ultima perioadă şi pe bună dreptate, pentru că funcţionarea sistemului trebuie asigurată şi asta implică şi o anumită continuitate, deci inclusiv din perspectiva vârstei de pensionare, din datele pe care le am, nu vor fi elemente de schimbare bruscă care să genereze dezechilibre de sistem”, a spus Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte jalonul din PNRR privind pensiile speciale, s-a constituit un grup de lucru, specialiştii de la Ministerul Muncii fac analize şi există consultanţă din partea Băncii Mondiale.

Dan Cărbunaru a reiterat că pensiile militare nu sunt pensii speciale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii