IGSU a derulat controale inopinate la cluburi de noapte şi discoteci

IGSU a derulat controale inopinate la cluburi de noapte şi discoteci

În noaptea de vineri, 11 noiembrie, şi sâmbătă, 12 noiembrie, au fost organizare controale inopinate, coordonate la nivel naţional, în două judeţe Cluj şi Iaşi şi, respectiv, în municipiul Bucureşti.

Reprezentanţii IGSU au derulat, în acest sfârşit de săptămână, în judeţele Iaşi şi Cluj şi în Bucureşti, controale inopinate în 40 de cluburi, discoteci şi săli de evenimente pe linia prevenirii supraaglomerării, în urma cărora au dispus suspendarea activităţii pentru 60 de zile în cazul a patru unităţi şi sancţionarea acestora cu amendă de 100.000 de lei, a anunţat, duminică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Am solicitat colegilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să organizeze ample acţiuni de verificare în ceea ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente.

Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoanelor aflate în interior, comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, iar al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieşirile de urgenţă”, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii