Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită convocarea de urgenţă a grupului de lucru interministerial

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită convocarea de urgenţă a grupului de lucru interministerial

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită convocarea de urgenţă a grupului de lucru interministerial privind transportul copiilor la şcoală, la care să fie invitate toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

„În contextul în care rata abandonului şcolar şi preţurile practicate de operatorii de transport cresc pe zi ce trece, atragem cu fermitate atenţia Guvernului că este imperioasă reluarea activităţii grupului de lucru interministerial constituit la cererea Consiliului Naţional al Elevilor, în aşa fel încât soluţia finală să poată fi conturată până la începutului anului 2023. În cazul în care autorităţile statului nu vor identifica o soluţie pertinentă în următoarele câteva săptămâni, lista celor vinovaţi se extinde şi cuprinde inclusiv reprezentanţii Ministerului Finanţelor, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cât şi ai Ministerului Transporturilor. (…) În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită convocarea de urgenţă a grupului de lucru amintit anterior, la care să fie invitate toate instituţiile cu atribuţii în domeniul transportului, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale”, informează Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat remis miercuri

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care se propune introducerea unei sume forfetare oferite elevilor navetişti.

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor anunţă că susţin demersul iniţiat de Ministerul Educaţiei şi conturat împreună cu partenerii de dialog social ai autorităţilor din domeniul educaţiei reprezentative la nivel naţional.

Potrivit comunicatului, deşi alocarea unor sume forfetare nu reprezintă soluţia care ar rezolva problema pentru totdeauna, ea este o variantă agreată ca reprezentând o rezolvare pe termen scurt pentru obstacolele cu care se confruntă zilnic elevii navetişti.

„În ceea ce priveşte constituţionalitatea proiectului, atragem atenţia, pe de-o parte, că doar judecătorii CCR se pot pronunţa asupra acestui aspect şi că, pe de altă parte, aprobarea unei soluţii pe termen scurt nu ar putea fi amânată ori de câte ori Curtea Constituţională amână pronunţarea asupra OUG 50/2021„, se mai arată în comunicat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii