Ministrul Sănătății a vorbit despre crearea unor ambulatorii speciale care să funcționeze în weekend

Ministrul Sănătății a vorbit despre crearea unor ambulatorii speciale care să funcționeze în weekend

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a comentat duminică situația din spitale, unde, din cauza sezonului virozelor, secțiile UPU ale spitalelor de pediatrie au fost luate cu asalt. Acesta a precizat că se va apela la o măsură din perioada pandemiei: crearea unor ambulatorii speciale care să funcționeze în weekend.

Atunci trebuie să găsim o soluție. De săptămâna următoare o să încercăm să replicăm un model pe care l-am folosit în timpul pandemiei și să vedem împreună cu CNAS care ar trebui să finanțeze astfel de servicii să organizăm ambulatorii de specialitate care să  funcționeze cu program prelungit, inclusiv în weekend. În restul săptămânii, sfatul meu pentru părinții care au copii bolnavi și au simptomatologie moderată să nu se prezinte la UPU. Timpul de așteptare este foarte mult. Sunt și 400 de prezentări pe zi la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a declarat ministrul pe B1 TV.

Ministrul a dat și câteva sfaturi pentru părinți, să nu folosească antibiotice dacă nu sunt prescrise de medici:

„Timpul de așteptare poate să favorizeze transmiterea unei alte infecții. Sfatul este să se prezinte la medicul de familie în cursul săptămânii. E foarte important să primească o recomandare medicală și să nu dea antibiotic copilului. Virozele nu se tratează cu antibiotice, este o greșeală majoră. Selectează bacterii care devin rezistente la antibiotice. Dacă e nevoie de antibiotic trebuie prescris de medic.

O să încercăm să încurajăm funcționarea acestor ambulatorii de specialitate. La ele s-ar putea prezenta pacienții care au diverse viroze sezoniere și copii acolo unde sunt secții de pediatrie, măcar în această lună până de sărbători”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii