Comisia Europeană a anunțat, oficial, decizia de a ridica Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României

Comisia Europeană a anunțat, oficial, decizia de a ridica Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României

Comisia Europeană a anunțat, marți, oficial, decizia de a ridica Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României, după 15 ani de funcționare a acestui instrument prin care au fost monitorizate progresele făcute în reformarea justiției după aderarea la UE. Colegiul Comisarilor a adoptat concluziile ultimului raport MCV, notând că ”obiectivele de referință din cadrul mecanismului de cooperare și verificare sunt îndeplinite în mod satisfăcător”.

De notat că decizia Comisiei Europene a venit după ce Parlamentul a adoptat pachetul celor trei legi ale justiției, fără a mai aștepta însă opinia Comisiei de la Veneția. Comisia de la Veneția a criticat într-o opinie publicată vineri, 18 noiembrie, mai multe aspecte din legile justiției.

În comunicatul Comisiei Europene, singura referire la acest lucru este că ”a luat act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția, cu privire la legile justiției și, în general, în cazul în care sunt necesare acțiuni suplimentare”.

Comunicatul Comisiei Europene:

” Comisia Europeană a adoptat cel mai recent raport privind măsurile luate de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma sistemului judiciar și combaterea corupției în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Astăzi, 22 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat cel mai recent raport privind măsurile luate de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma sistemului judiciar și combaterea corupției în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare MCV).

Raportul trece în revistă progresele înregistrate în ceea ce privește recomandările restante și îndeplinirea obiectivelor de referință (benchmarks) ale MCV de la raportul MCV din iunie 2021. Raportul constată cu satisfacție eforturile semnificative depuse de România în vederea implementării acestor recomandări prin noi acte legislative, politici și instrumente menite să consolideze sistemul judiciar și combaterea corupției.

Comisia concluzionează că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător. Evaluarea ține totodată seama de evoluția situației statului de drept în UE și, în special, de implicarea deplină a României în ciclul raportului privind statul de drept.

De acum înainte, Comisia nu va mai monitoriza și nu va mai raporta cu privire la România în cadrul MCV, însă monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Raportarea va fi consolidată în Raportul anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.

Progresele înregistrate în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției

Printre reformele importante se numără legile justiției adoptate recent și o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar. De asemenea, Comisia ia act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte, mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare.

În ceea ce privește combaterea corupției, instituțiile de stat își unesc forțele pentru a pune în aplicare o nouă strategie națională anticorupție, iar pe parcursul anului 2021 și în 2022 au continuat să se înregistreze rezultate pozitive în materie de eficacitate a investigării și a sancționării corupției la nivel înalt. Parlamentul a îmbunătățit procedura de ridicare a imunității politice, iar instituțiile române responsabile cu aplicarea normelor privind integritatea și conflictele de interese, precum și cu gestionarea și recuperarea activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni au funcționat în mod eficace.

În fine, România înregistrează progrese rapide în ceea ce privește revizuirea codurilor sale penale, precum și consolidarea cadrului său de integritate. Finalizarea acestor reforme importante reprezintă, de asemenea, jaloane în cadrul Planului de redresare și reziliență al României, iar Comisia va continua să coopereze cu România în vederea realizării cu succes a acestora, în concordanță cu legislația UE și cu standardele internaționale anticorupție.

Este important ca România să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea în acte legislative concrete a angajamentelor restante specificate în raport și la continuarea punerii în aplicare a acestora, în cadrul ciclului anual al raportului privind statul de drept și cu sprijinul altor elemente ale setului de instrumente al UE privind statul de drept

Etapele următoare

Punerea în aplicare efectivă a angajamentelor României și continuarea ritmului pozitiv al reformelor vor asigura faptul că progresele înregistrate sunt durabile și ireversibile, permițând încheierea cu succes a MCV. Înainte de a lua o decizie finală, Comisia va ține seama de observațiile Consiliului, precum și de cele ale Parlamentului European. Comisia va reveni asupra acestei chestiuni atât în cazul Bulgariei, cât și al României în lunile următoare.

Ciclul anual al raportului privind statul de drept va permite Comisiei să monitorizeze implementarea multora dintre reformele convenite, precum noul regim în urma desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție; funcționarea Inspecției Judiciare; resursele umane din sistemul judiciar; executarea hotărârilor judecătorești de către administrația publică; impactul viitoarei revizuiri a legislației penale asupra eficacității luptei împotriva corupției, precum și evoluția cadrului de integritate și aplicarea acestuia, inclusiv de către Parlament.

Acestea vor face parte din monitorizarea sistemului de justiție și a combaterii corupției, doi dintre pilonii principali ai rapoartelor. Unele dintre aceste aspecte au făcut deja obiectul unor recomandări în ultimul raport privind statul de drept și, la fel ca în cazul tuturor statelor membre, vor face parte din procesul de monitorizare întreprins de Comisie în urma recomandărilor.

Obiectivele României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și alte oportunități de asistență în cadrul altor programe relevante ale UE, în special Instrumentul de sprijin tehnic, vor contribui, de asemenea, la asigurarea faptului că reformele în curs, precum cele privind codurile penale, vor elimina lacunele existente în legislație și vor consolida eficacitatea luptei împotriva corupției.”

Context

Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) a fost instituit în momentul aderării României la Uniunea Europeană în 2007, ca o măsură tranzitorie pentru a facilita eforturile continue ale României de reformare a sistemului judiciar și de intensificare a luptei împotriva corupției. Acesta reprezintă un angajament comun al României și al UE. În conformitate cu decizia de instituire a mecanismului și după cum au subliniat Consiliul și Curtea de Justiție a UE, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referință aplicabile României sunt îndeplinite în mod satisfăcător, potrivit g4media.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii