La București se desfășoară Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO

La București se desfășoară Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO

Bucureștiul găzduiește de marți, timp de două zile, Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO.

Ministrul de externe Bogdan Aurescu spune că vor avea loc mai multe premiere pentru România și Alianța Nord-Atlantică, în contextul în care participă țările candidate Suedia și Finlanda, precum și aliații Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina, dar și țări membre G7.

Țara noastră devine astfel un „centru diplomatic” în regiunea strategică a Mării Negre și capătă importanță pentru Europa, Alianța Nord-Atlantică, Balcanii de Vest și nu numai.

„Reuniunea ministerială este importantă, pentru că există mai multe premiere. În primul rând, este prima reuniune a miniștrilor de externe aliați pe care o găzduiește România, de când a intrat în NATO în 2004. În al doilea rând, este prima reuniune foarte importantă aliată, formală, pe care noi o găzduim după summitul de la București din 2008. Pe de altă parte, această reuniune are loc în contextul războiului din Ucraina. Este prima reuniune pe care o găzduiește un stat aliat de pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice după declanșarea războiului. În egală măsură este o reuniune care are loc la 20 de ani de la momentul la care România a fost invitată la summitul de la Praga să adere la NATO. Faptul că are loc în România, deci foarte aproape de Marea Neagră, este iarăși un element care trebuie avut în vedere și luat în calcul. Acest aspect arată importanța strategică a Mării Negre.

La summitul de la Madrid din luna iunie am reușit, prin eforturile președintelui României, ale diplomației române, să introducem un nou concept strrategic, deci documentul cel mai important din punct de vedere politic, care ghidează activitatea NATO pe următorii cel puțin 10 ani, să introducem această recunoaștere, a faptului că Marea Neagră are importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică. Este prima reuniune ministerială a Alianței Nord-Atlantice care are loc după summitul de la Madrid, deci este dedicată implementării măsurilor pe care le-a luat summitul de la Madrid, între care cele mai importante se referă la consolidarea posturii de apărare și descurajare pe flancul estic. Și în ce privește participanții avem premieră. Este prima reuniune ministerială NATO la care participă în calitate de invitați Finlanda și Suedia, care sunt în momentul de față candidați la aderare într-o fază destul de avansată în acest proces. Tot la această reuniune participă în persoană și ministrul de externe ucrainean, una dintre sesiuni este dedicată situației din Ucraina”, a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, la Digi 24.

„Domnul Kuleba va fi prezent aici, vom avea și o discuție bilaterală, printre altele. Va fi un prilej de foarte multe discuții bilaterale pe care le voi avea în zilele următoare cu diverși colegi din statele aliate. O altă sesiune este dedicată partenerilor din regiune. Vom avea miniștri de externe din Bosnia și Herțegovina, din Georgia și din Republica Moldova. Iarăși o premieră a acestei reuniuni ministeriale NATO – prima reuniune la care un ministru de externe din Republica Moldova participă în mod formal. Noi avem deja în acest moment în România aproximativ 5.000 de militari NATO. Una dintre deciziile foarte importante pe care le-a luat summitul NATO din martie, cel de dinaintea summitului de la Madrid, a fost crearea grupurilor de luptă din sudul Flancului Estic, inclusiv cel din România, condus de Franța. În cadrul acestui grup de luptă există militari francezi, belgieni, luxemburghezi, vor veni curând și aceștia, olandezi, la care se adaugă prezența militară americană despre care am vorbit. La summitul de la Madrid a mai fost luată o decizie importantă și anume aceea de consolidare și eficientizare în continuare a securității pe Flancul Estic. Asta înseamnă că grupul de luptă care inițial a fost conceput ca având nivel de batalion va trebui să se dezvolte la nivel de brigadă. Asta nu înseamnă că neapărat toți acești militari vor fi prezenți tot timpul în România, asta înseamnă că trebuie să lucrăm de aici înainte pentru implementarea acestei decizii, în așa fel încât să creștem acest grup de luptă la nivel de brigadă prin alocarea clară de forțe suplimentare, care, dacă este nevoie, vor veni în România. Oricum, ei vor veni în România pentru exerciții și pentru interoperabilitate cu ceilalți militari aliați”, a mai spus Bogdan Aurescu.

„Conform deciziilor summitului de la Madrid, va trebui să prepoziționăm echipamente în România pentru viitoarea activitate a acestei brigăzi de luptă. Este un pachet mare de măsuri care nu se referă doar la prezență militară sporită, ci are în vedere un set întreg de elemente care consolidează și eficientizează în mod coerent apărarea pe Flancul Estic și inclusiv în sudul Flancului Estic, la Marea Neagră, unde este România. Pe agenda ministerialei ne vom concentra pe ajutorarea Ucrainei de către NATO, dincolo de sprijinul pe care îl acordă aliații în mod individual, bilateral. NATO a conceput un pachet de asistență cuprinzător pentru Ucraina prin care se oferă asistență de tip non-letal pentru capacitățile de apărare ale Ucrainei și vor fi invitați aliații să-și exprime sprijinul pentru acest pachet. Se va discuta aici și despre amenințările hibride, vom adopta o declarație a ministerialei NATO. O a doua sesiune va fi cea dedicată acestei situații din Ucraina cu omologul ucrainean. O a treia sesiune se va ocupa de reziliență, de relația NATO cu China, Balcanii de Vest, combaterea terorismului și ar mai fi câteva teme, cum ar fi securitatea energetică”, a mai adăugat ministrul de Externe.

Ultima sesiune care se va desfășura pe 30 noiembrie, în a doua zi a reuniunii ministeriale, va fi cu partenerii din regiune: Republica Moldova, Georgia, Bosnia și Herțegovina. „Vom vorbi despre impactul pe care războiul din Ucraina îl are asupra securității în regiunea Mării Negre. Și, de asemenea, cum putem sprijini acești parteneri, ca să-și consolideze mai bine capacitățile de apărar eși reziliență.

Prin urmare, Marea Neagră se află de fapt în centrul tuturor dezbaterilor și sesiunilor pe care această reuniune ministerială le va avea la București. Tot în marja ministerialei NATO va avea loc și un alte eveniment important – o reuniune G7. Pentru prima oară vom găzdui în România o reuniune de tip G7, la care, de asemenea, pentru prima oară și România va participa. Sunt invitat să particip la această reuniune. Acest conglomerat de evenimente și reuniuni, la care se adaugă și Reuniunea Liderilor de la Munchen (…), arată că România în aceste câteva zile va fi de fapt centrul diplomatic european, euro-atlantic și dincolo de aceste regiuni”, a declarat ministrul de externe, Bogdan Aurescu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii