Din 2023: Românii vor avea încă două zile libere legale

Din 2023: Românii vor avea încă două zile libere legale

Românii vor avea încă două zile libere legale, de anul viitor. Proiectul de lege care stabilește ca cele două zile să fie declarate sărbători legale, în care nu se lucrează, a fost adoptat tacit de Senat.

În anul 2023, românii vor avea 15 zile libere. Dintre acestea 3 pică în weekend, față de 6 câte am avut în 2022. Pe lista zilelor libere stabilită de Codul munciise vor alătura, potrivit proiectului, 6 și 7 ianuarie, zile în care se sărbătorește Botezului Domnului (Boboteaza) şi Sfântul loan Botezătorul.

Zilele de 6 şi 7 ianuarie s-ar putea adăuga celor 15 libere care apar acum în Codul Muncii, dacă propunerea va trece de Camera Deputaţilor şi va fi aprobată de preşedintele Iohannis.

Zile libere în 2023

Codul muncii stabilește în prezent următoarele 15 libere legale:

  • 1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou);
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
  • Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui);
  • prima și a doua zi de Paști;
  • 1 mai (Ziua Muncii);
  • 1 iunie (Ziua Copilului);
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei);
  • 1 decembrie (Ziua Națională a României);
  • 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii