Sfidare la nivel înalt. Ambasadorul Austriei în România nu a participat la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis

Sfidare la nivel înalt. Ambasadorul Austriei în România nu a participat la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis

Ambasadorul Austriei în România a lipsit de la întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România, care a avut loc la Hotel Athénée Palace Hilton. Ea a fost reprezenată la discuții de un adjunct.

Ciu o zi în urmă, șeful statului a comentat pentru prima dată votul de respingere a aderării României în Schengen, spunând că este dezamăgit şi supărat de rezultat.

”Această dezamăgire şi supărare vine din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem şi sperăm să intrăm cu drepturi depline în spaţiul Schengen – noi, românii, după ce în decursul acestui an care se apropie de final, am avut câteva reuşite notabile”, a spus şeful statului.

”Acest vot, chiar dacă m-a supărat sau dezamăgit, nu mă va face să dau înapoi. Personal, voi rămâne foarte conectat şi sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România va deveni membru Schengen. Voi ridica această problemă cu certitudine în Consiliul European. Vor fi dezbateri, diferite opinii, dar un nou vot va fi când se întruneşte din nou Consiliul JAI, iar din datele pe care le am e greu de crezut că se va schimba prea curând opinia din partea austriaca, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm în continuare. Eu voi duce lucrurile mai departe şi sunt convins că vom găsi soluţii şi pentru această problemă. Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu m-a oprit niciodată pentru a face ceea ce e mai bine pentru comunitatea care m-a ales şi mă voi implica total”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3 ° C
3.3 °
2.7 °
84 %
10.3kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii