Programul Transport al României a fost aprobat de Comisia Europeană. Proiectele care vor primi finanțare

Programul Transport al României a fost aprobat de Comisia Europeană. Proiectele care vor primi finanțare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat marți că a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Transport, în valoarae de 9,6 miliarde euro, din care 4,6 miliarde euro finanțare din partea Uniunii Europene.

  • În Programul Transport sunt prevăzute 305 km drumuri noi sau reabilitate, 2.370 km de drumuri dotate cu elemente de siguranţă rutieră, 150 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate și 64 km de căi ferate reconstruite sau modernizate.
  • Printre proiectele strategice pe care Programul Transport le aduce se numără autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, Autostrada Transilvania, autostrada Pașcani-Suceava–Siret, magistralele de metrou M2 și M5, coridoarele de cale ferată Craiova – Dr.Tr. Severin–Caransebeș și Craiova-București.

Prin investițiile Programului Transport se au în vedere următoarele rezultate majore:

– peste 305 km drumuri noi sau reabilitate – Reţeaua trans-Europeană de transport (TEN‑T)

– 164 Infrastructuri pentru combustibili alternativi (puncte de realimentare/reîncărcare)

– 2.370 km de drumuri dotate cu elemente de siguranţă rutieră

– 92 de puncte negre rutiere vizate din motive de siguranță prin proiecte finanțate din PT

– peste 184 km de căi ferate noi sau reabilitate – TEN‑T

– 64 km de căi ferate reconstruite sau modernizate – TEN‑T

– 16 gări și halte feroviare noi sau modernizate

– 40 trenuri achiziționate

– 12 km linii noi de tramvai și metrou

– 66 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate (FC)

– 150 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate (FEDR)

– 70 km căil navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate – TEN‑T

– 8 Conexiuni intermodale noi sau modernizate

Proiecte fazate din perioada 2014–2020:

– Autostrada Sibiu-Piteşti (loturile 1,4,5) – 926,4 milioane euro

– Inel București Sud – 507,3 milioane euro

– Drum de mare viteză Pitești-Craiova – 775,2 milioane euro

– Autostrada Transilvania

Proiecte noi de investiţii:

– Autostrada Piteşti-Sibiu (loturile 2,3) – 1,847 miliarde euro

– Sectorul Pașcani – Suceava – Siret (101,5 km) – 638.8 milioane de euro (sectorul Pașcani – Suceava la profil de autostradă pe cu o lungime de 60.5 km și un cost estimat de 423.8 milioane euro, iar sectorul Suceava – Siret la profil de autostradă/drum expres cu o lungime de 41 km și un cost estimat de 215 milioane euro)

– Inel București Nord plus drumuri radiale – 1,112 miliarde euro

– Autostrada Tg. Neamț- Iași – Ungheni – 875,5 milioane euro

– Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov – 1,570 miliarde euro

– Autostrada Sibiu – Brașov – 1,479 miliarde euro

– Legătura rutieră rapidă Arad – Oradea;- 522,6 milioane euro

– Legătura rutieră rapidă București – Alexandria (faza 1 din București – Craiova) – 367,5 milioane euro

– Autostrada Brașov – Bacău (inclusiv Bypass Brașov Nord) – 2,364 miliarde euro

– Legătura rutieră rapidă Craiova – Filiaşi – Dr.Tr.Severin (faza 1); 300 milioane euro

– Legătura rutieră rapidă Dr.Tr.Severin – Caransebeș – Lugoj (faza 1); 800 milioane euro

Feroviar

Proiecte fazate

Radna – Gurasada – Simeria- 1,888 miliarde euro

Proiecte noi de investiții:

Proiecte prioritare pentru finalizarea coridoarelor:

– Craiova – Dr. Tr. Severin – Caransebeș – 2,110 miliarde euro

– Craiova-București ‑1,254 miliarde euro

– Predeal – Brașov – 1,400 miliarde euro;

Alte proiecte noi

– Teiuș – Câmpia Turzii – 306 milioane euro

– Complexul feroviar Port Constanța – Palas – 246 milioane euro

– Pașcani – Iași – Ungheni – 388 milioane euro

Metrou

Proiecte fazate din perioada 2014–2020:

– Proiecte fazate care răspund condițiilor de eligibilitate ale acestei priorități (Magistrala M2; Magistrale M6 Sud 1 Mai – Tokyo)

Proiecte noi de investiţii:

– M5: secțiunea Eroilor – Iancului;

– Extensii magistrale metrou București (prioritizate în funcție de maturizarea acestora și corelate cu implementarea proiectelor Orbital București și centură feroviară București);

– Reabilitare stații de metrou București (în funcție de vechimea și necesitățile fiecărei stații);

Tren metropolitan

Proiecte noi:

– Complexul feroviar metropolitan București;

– Trenuri metropolitane

Pentru trenuri metropolitane, proiectele vor fi selectate în funcție de prioritizarea prezentată și gradul de maturitate. Pe lângă proiectul centurii feroviare București, proiectele cu grad mare de certitudine sunt cele aferente municipiilor Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Timișoara.

Naval și modal

– Proiecte fazate care răspund condițiilor de eligibilitate ale acestei priorități;

– Lucrări hidrotehnice pentru eliminarea punctelor critice pentru navigație pe Dunăre și creșterea eficienței transportului naval pe canalele navigabile ale acesteia;

– Îmbunătățirea navigației pe Dunăre și canalele navigabile ale acesteia, inclusiv a măsurilor de siguranță a navigației, în particular în punctul critic Bala;

– Finalizarea Canalului Dunăre – București;

– Dezvoltarea/modernizarea porturilor dunărene strategice/situate pe rețeaua TEN‑T, inclusiv a instalațiilor de combustibili alternativi (alimentare cu energie electrică la cheu, bunkeraj de hidrogen, metanol și amoniac);

– Asigurarea condițiilor optime de navigație în bazinele portuare prin dragaj;

– Dezvoltarea/modernizarea Portului Constanța, inclusiv a instalațiilor de combustibili alternativi (alimentare cu energie electrică la cheu, bunkeraj de hidrogen, metanol și amoniac).

Sursa: stiripesurse.ro

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
3.8 ° C
4.4 °
2.1 °
75 %
3.6kmh
56 %
mar
8 °
mie
6 °
joi
8 °
vin
11 °
sâm
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii