București: Manifestările publice de comemorare a 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989

București: Manifestările publice de comemorare a 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989

În perioada 21-22 Decembrie a.c., în Municipiul București, se desfășoară manifestări publice de comemorare a 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.

  • În ziua de 21 Decembrie a.c., activitățile se vor desfășura după cum  urmează:

– începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor Revoluției – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 08.45 – 11.30, se  va restricționa traficul rutier pe Calea Șerban Vodă, perimetrul cuprins între  Șos. Olteniței și strada care face legătura între Calea Șerban Vodă și Șos. Viilor.  Totodată, se va interzice oprirea/staționarea autovehiculelor în această zonă.

– între orele 11.30 – 12.00, la Troița de lângă Spitalul Colțea – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară;

– între orele 12.00 – 12.30, la Troița monument de la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară;

– începând cu ora 12.30, în Piața Universității – depuneri de  coroane și ceremonie religioasă/militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 11.30 – 14.30, se  va restricționa traficul rutier, după cum urmează:

* Bd. Nicolae Bălcescu, între Piața Universității și  Str. Batiștei, sensul de deplasare către Piața Romană;

* Bd. Nicolae Bălcescu, banda IV de circulație, între Str. Batiștei și Piața Universității, sensul de deplasare spre Piața Unirii;

Bd. Nicolae Bălcescu, banda I de circulație, între Str. Batiștei și Str. Dem I. Dobrescu, sensul de deplasare către Piața Romană.

– începând cu ora 13.30, la Troița de la  Sala Dalles – ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori;

– începând cu 14.00, la Troița de la Piața Romană – depuneri de coroane și ceremonie militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 13.50 – 14.00, se  va restricționa traficul rutier cu intermitențe în Piața Romană, pentru asigurarea  traversului pe durata ceremonialului.

Tot în data de 21 decembrie a.c., între orele 10.30 – 11.00, va avea loc comemorarea Zilei Luptătorului Antiterorist, prilejuită de împlinirea a 33 de ani de la evenimentele din 24 decembrie 1989, care se va desfășura pe Bd. Drumul Taberei (în porțiunea cuprinsă între Bd. Gr. Paul Teodorescu și Str. Ruxandra Mihaela Marcu).

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa traficul rutier pe Bd. Drumul Taberei, după cum urmează:

pe banda III (adiacentă scuarului), pe sensul de mers dinspre Str. Ruxandra Mihaela Marcu către Bd. Gr. Paul Teodorescu;

pe benzile II și III, pe sensul de mers dinspre Bd. Gr. Paul Teodorescu către Str. Ruxandra Mihaela Marcu, pentru defilarea detașamentului militar.

  • În ziua de 22 decembrie a.c., activitățile se vor desfășura după cum  urmează: 

– începând cu ora 09.00, la Monumentul pentru „Cinstirea Eroilor” din Piața Revoluției, pe  trotuar – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 07.30 – 10.00, se  va restricționa traficul rutier pe Calea Victoriei, în zona Monumentului Eroilor Revoluției Române din Piața Revoluției (banda adiacentă pistei de biciclete,segmentul cuprins între Str. Dem.I.Dobrescu și Biserica Kretzulescu).

– începând cu ora 10.00, la Sala Radio din Str. G-ral Berthelot –depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 09.30 – 11.00, se  va restricționa traficul rutier pe Str. G-ral Berthelot. 

– începând cu ora 11.00, la Troița din fața TVR – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară;

– începând cu ora 11.30, la Troița Parașutiștilor din curtea TVR – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.

 Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 10.30 – 12.50, se  va restricționa traficul rutier pe Calea Dorobanților, segmentul cuprins între  Piața Charles de Gaulle și Piața Dorobanți, pe sensul de deplasare către Piața  Dorobanți, precum și pe Str. Emil Pangratti, tronsonul adiacent sediului TVR.

– începând cu ora 12.00, la Palatul Telefoanelor, din Calea Victoriei, nr.33 ceremonie militară pentru depuneri de coroane și jerbe de flori;

– începând cu ora 14.00, la „Troița eroului martir lt. Maj. Ing. Nițu Ștefan” (Biserica din curtea MND-SE), din Șos. Antiaeriană ceremonie militară pentru depuneri de coroane și jerbe de flori.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu  prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de  siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și  să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor li se recomandă să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3 ° C
3.3 °
2.7 °
84 %
10.3kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii