Momentul în care milioane de oameni din Orientul Mijlociu și-au dorit libertatea

Momentul în care milioane de oameni din Orientul Mijlociu și-au dorit libertatea

A existat un moment în care milioane de oameni din Orientul Mijlociu și-au dorit libertatea și au ieșit în stradă să se facă auziți. Revoltele împotriva conducătorilor autoritari au început în Tunisia și s-au răspândit rapid de la o țară la alta.
Valul de manifestații din 2010 a devenit cunoscut sub numele de Primăvara Arabă. La un deceniu distanță, toată varsarea de sânge și distrugererile au fost parcă uitate. Cetățenii din mai multe țări consideră că trăiesc astăzi mai rău decât înainte de era de răscoale care le-a dat speranța unui trai mai bun.
Cetățenii din lumea arabă consideră că astăzi trăiesc în societăți mult mai inegale decât înainte de Primăvara Arabă. Oamenii au convenit că actualele condiții de trai s-au deteriorat față de anul 2010. Atunci un vânzător de fructe din Tunisia, pe numele său Mohamed Bouazizi, și-a dat foc în mijlocul orașului în care locuia. A recurs la acest gest după ce polițiștii i-au confiscat pe nedrept produsele și căruciorul folosit la transportul acestora. Din acel moment demonstrații în masă s-au răspândit în toată regiunea.

Răscoalele au reprezentat mai mult decât înlăturarea conducătorilor de la vremea respectivă. În centrul lor era o cerere în masă din partea cetățenilor pentru un stat de drept, o mai bună guvernanță și drepturi mai multe în rândul oamenilor.
Rezultatele sondajului realizat pe 5.275 de persoane din diferite grupe de vârstă arată că sentimentele de lipsa speranței și neputință, care au alimentat aceste manifestații din Orientul Mijlociu, au crescut. Întrebați dacă regretă protestele, majoritatea oamenilor au răspuns nu, cu excepția celor din țările în care acestea au condus la război civil.

Sondajul a acoperit și țările Egipt și Tunisia, unde conducătorii autoritari cu o vechime îndelungată au fost răsturnați la începutul anului 2011. Analizate au fost și țările Algeria, Sudan și Irakul, în care în urmă cu un deceniu manifestațiile s-au desfășurat la scară mică. De atunci în acestea au loc proteste împotriva regimurilor aflate la conducere.
În topul oamenilor care consideră că o duc mai rău decât înainte de primăvara arabă se numără locuitorii din Siria, Yemen și Libia, unde protestele din stradă au declanșat războaiele civile.

Sondajul a dezvăluit că 86% dintre cetățenii din Tunisia consideră că au avut loc îmbunătățiri semnificative în privința drepturilor civile. Aceștia consideră că există acum mai multă libertate de a critica guvernul și jumătate au spus că există mai puține cazuri de arestări ilegale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii