Evaluarea Națională, respectiv admiterea la liceu, vor fi diferite în anul 2023

Evaluarea Națională, respectiv admiterea la liceu, vor fi diferite în anul 2023

Evaluarea Națională, respectiv admiterea la liceu, vor fi diferite în anul 2023, față de anii anteriori.

Inspectorii de la Iași amintesc că anul 2023 va fi primul an în care media notelor obținute în anii de gimnaziu nu va mai conta pentru admiterea la liceu. Practic, biletul de intrare într-o unitate de învățământ liceal va fi doar media aritmetică dintre nota obținută la matematică și nota obținută la limba română pentru toți elevii de clasa a opta care vor susține Evaluarea Națională.
Cum nota de la aceste examene va conta foarte mult, inspectorii au câteva sfaturi foarte importante pentru elevi. Și anume, înainte de a intra în sala de examen, să lase acasă gândurile negative, cum că nu ar fi învățat suficient sau că nu își vor aduce aminte nimic în timpul examenului.

Mai mult decât atât, ar fi important să evite și dialogurile cu colegii care folosesc sintagme precum ”anul acesta va fi un examen foarte greu” sau ”subiectele vor fi foarte complicate” pentru că, în acest fel, își vor pierde încrederea în forțele proprii și nu vor rezolva subiectele așa cum le-ar fi putut rezolva dacă intrau încrezători în sala de examen.

„Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024, repartizarea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.

– La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.

– Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unităţile de învăţământ de masă pentru candidaţii cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizată, conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024.”

După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situaţiile speciale, informează ISJ Iași.

„Candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunţat, în scris, la locul ocupat şi candidaţii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat se repartizează în a doua etapă de admitere în învăţământul liceal, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023-2024”.

Vă reamintim că fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța în luna septembrie că „în acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională”.

În cazul în care doi candidați au medii de admitere legale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii, potrivit art. 2 alin. (7):

„a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;

b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;

c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;

d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.”

Art. 2 alin. (8) din ordinul amintit stabilește că „în cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la alin. (7) lit. a)-d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată, potrivit EduPedu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii