Tragedie dublă în judeţul Braşov: doi tineri, soţ şi soţie, au fost ucişi în propria casă. Tragedia s-a produs în satul Şimon din zona Bran.
Suspect de această dublă crimă este un vecin, cu care bărbatul omorât ar fi avut un conflict mai vechi legat de o bucată de teren pe care şi-au disputat-o chiar şi în instanţă.
Cei doi tineri erau căsătoriţi din luna august anul trecut. Bărbatul s-a văzut aseară cu mama lui însă nu părea să aibă vreo supărare.
Azi dimineaţă el trebuia să se prezinte la serviciu, iar pentru că nu a apărut, colegii lui au luat legătura cu familia ca să afle ce s-a întâmplat. Aşa că tatăl său și o cumnată a bărbatului s-au dus la el acasă. Au găsit ușa de la intrarea în casa cuplului spartă, iar înăuntru pe cei doi soți ucişi.
Poliţiştii criminalişti şi procurorii chemaţi la faţa locului au început cercetările, pentru a stabili autorul şi motivul crimelor.
Rudele şi vecinii au povestit că între tânărul decedat şi un vecin, care i-ar fi chiar verişor, exista un conflict pe o bucată de teren, care ar fi iscat certuri între ei.
În cursul după amiezii, suspectul a fost dus la audieri.