Organizația Mondială a Sănătății a lansat un nou ghid de prevenție

Organizația Mondială a Sănătății a lansat un nou ghid de prevenție

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul persoanelor care acordă atenția cuvenită evoluției stării sănătății personale este în creștere în Uniunea Europeană, însă foarte mulți dintre acești oameni nu cunosc factorii care contribuie la creșterea riscului de a dezvolta boli precum cancer, diabet, boli cardiovasculare sau alte boli netransmisibile, care conduc într-un final la aproximativ 90% din toate decesele înregistrate în Regiunea Europeană a OMS – transmite Florian Neaga, deputat PSD, prin intermediul unei declarații de presă. 

„Studiile din domeniu relevă faptul că 95% dintre pacienți nu primesc niciun sfat cu privire la riscurile bolilor netransmisibile, atunci când merg la o consultație.

În acest context, Organizația Mondială a Sănătății a lansat un nou ghid de prevenție intitulat „Intervenții scurte integrate împotriva factorilor de risc ai bolilor netransmisibile, în asistența primară”, lansat în comun de două birouri ale OMS, ca parte a proiectului BRIEF.

Obiectivul acestui ghid BRIEF, lansat în luna noiembrie a anului 2022, este de a veni în sprijinul cadrelor medicale în încercarea acestora de a spori gradul de conștientizare a pacienților cu privire la expunerea acestora la anumiți factori de risc, precum fumatul, băuturile alcoolice, excesul consumului de zahăr prin intermediul băuturilor carbogazoase sau lipsa unui program normal de odihnă.

Rolul acestor noi măsuri este de a promova modalități eficiente de a sprijini activitatea medicilor de familie, a asistenților medicali și a tuturor celorlalți furnizori de asistență medicală primară, asigurând o abordare centrată pe pacient pentru a introduce și extinde intervenții scurte în practica de zi cu zi, intervenții care să implice atât personalul medical, cât și autoritățile din domeniul sănătății și societatea în ansamblul său, totul în vederea creării unui sistem mai bun care să genereze o comunitate mai sănătoasă”, conchide Florian Neaga, deputat PSD.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii