Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atenţionează românii cu privire la un nou tip de înşelătorie online. Hackerii construiesc site-uri care seamănă cu cele cunoscute pentru a culege date personale.
Pentru început, atacatorii colectează date personale – nume, prenume, adresa de e-mail și număr de telefon. Ulterior, cel mai probabil, utilizatorii care au introdus date pe astfel de pagini de phishing vor fi contactați pe mail sau telefonic pentru false oportunități de investiții. Prin acest ultim pas, infractorii vor încerca să vă fure datele de card sau să îi determine pe oameni să facă o plată din cont.
În acest context, DNSC recomandă:
– analizați cu atenție informațiile culese din mediul online
– verificați mereu sursa informației, a mesajului primit, precum și adresa site-urilor pe care le vizitați, înainte de a acționa
– evitați accesarea link-urilor din mesajele nesolicitate, fără a le verifica cu o soluție de securitate
– atenție la apelurile sau mesajele care vă îndeamnă să faceți anumite acțiuni online precum furnizarea de date, abonarea la anumite servicii sau deschiderea unor conturi noi.