ANRE: Facturile întârziate de la furnizorii de energie electrică vor putea fi plătite în rate

ANRE: Facturile întârziate de la furnizorii de energie electrică vor putea fi plătite în rate

Românii care au primit facturi întârziate de la furnizorii de energie electrică le vor putea plăti în rate, potrivit Ordinului Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, furnizorul va fi obligat să eșaloneze la plată sumele datorate de client pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.

Noul Regulament de furnizare a energiei electrice la clienții finali, prevăzut într-un Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), legalizează eșalonarea la plată a facturilor venite cu întârziere. Astfel, potrivit Ordinului ANRE, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, furnizorul este obligat să eșaloneze la plată sumele datorate de client, pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura. Formularea este, în mod deliberat sau nu, destul de ambiguă, astfel că interpretarea furnizorilor ar putea fi alta. De regulă, conform practicilor din ultimele luni, furnizorii au trimis facturile întârziate una după alta, astfel că oamenii s-au trezit în trei zile cu trei facturi pentru trei luni diferite, de exemplu. Dacă ANRE face referire doar la facturarea consumului de pe 3 sau 4 luni pe o singură factură, furnizorii pot foarte ușor să trimită facturi diferite, într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Ordinul ANRE mai prevede obligația pentru furnizorii de energie electrică de a pune la dispoziția clientului cel puțin două modalități de plată a facturii, dintre care una fără comisioane pentru plata sumelor aferente, și cel puțin o modalitate de plată a facturii care să îi permită plata în numerar a acesteia, ușor accesibilă și fără costuri suplimentare.

În cazul contractelor cu prețuri fixe, furnizorii care intenționează să majoreze tarifele trebuie să notifice clienții casnici cu cel puțin 30 de zile înainte, iar clienții non-casnici, cu cel puțin 14 zile înainte. Notificarea trebuie să fie făcută în mod transparent și ușor de înțeles și să cuprindă motivele acestei măsuri. În schimb, în cazul modificării tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, pentru serviciul de transport și pentru serviciul de sistem, noile valori se aplică în factură de la data intrării lor în vigoare, notificarea considerându-se efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura de energie electrică. Totodată, în cazul apariției unui act normativ de modificare a valorii unitare a impozitelor, comisioanelor, taxelor și contribuțiilor stabilite prin dispozițiile legale în vigoare, noile valori se aplică în factură de la data intrării lor în vigoare.

Conform Ordinului ANRE, în cazul în care intervalul de citire este mai mare decât perioada de facturare prevăzută în contractul de furnizare a energiei electrice, pentru perioadele de facturare pentru care nu există index citit de operatorul de distribuție, facturarea consumului de energie electrică se realizează pe baza indexului autocitit sau a datelor din convenția de consum, dacă clientul nu transmite indexul grupului de măsurare. Dacă operatorul de distribuție  nu realizează citirea indexului în intervalul de citire stabilit prin dispozițiile legale în vigoare, regularizarea consumului de energie electrică se realizează după citirea indexului de către operatorul de distribuție, luând în considerare cel mai recent index comunicat de către client. De asemenea, ANRE a stabilit că perioada de regularizare nu poate fi mai mare de 3 ani. În situația în care în perioada de facturare are loc o modificare a prețului final, valoarea consumului de energie electrică pentru fiecare din perioadele de aplicare a prețurilor din perioada de facturare se determină proporțional cu numărul de zile de aplicare a prețului, potrivit Ziarul Național.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii