Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat, pe pagina sa de Facebook, ce nu trebuie să facem în caz de cutremur.
E preferabil să vă ghemuiți cu fața în jos, la podea, pe genunchi și coate sau palme și să vă acoperiți capul cu brațele sau palmele, pentru protecție. Vă puteți asigura protecție suplimentară adăpostindu-vă lângă diverse obiecte solide, ce vă pot proteja, lăsând un spațiu gol lângă ele în caz de prăbușire, și cât mai departe de ferestre.
a) Dacă sunteți în bucătărie, în primul rând închideți aragazul și depărtați-vă de bufetul din care poate cădea vesela.
b) Dacă sunteți în pat, rămâneți acolo şi acoperiți capul cu o pernă. Pe peretele lângă care este așezat patul nu e recomandat să aveți tablouri grele sau alte obiecte care v-ar putea răni în caz de cutremur.
Ce să nu faceți? Atenție!!! Pe durata cutremurului nu este recomandată evacuarea, mai ales din clădirile mari, întrucât ieșirea este dificil de găsit iar scările au risc crescut de prăbușire. Tocul ușii nu vă oferă protecție dacă nu este încadrat în structura clădirii.
2. Pe stradă: Cautați spații cât mai largi și asigurați protecția individuală. Nu staționați lângă clădiri, mai ales cele cu multe structuri care se pot prăbuși în timpul şi după cutremur, precum ornamente, tencuiala, coșuri sau țigle.
3. În mașină: opriți mașina la distanță de clădiri sau de stâlpii de pe marginea străzii.
Ce să nu faceți? Atenție!!! Evitați apropierea benzinăriilor sau a stâlpilor de înaltă tensiune.
4. În locuri publice aglomerate (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de ședințe) nu alergați către ieșire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Stați calm şi liniștiți-vă și vecinii de pe rând.
Ce ar trebui să avem pregătit în trusa de supraviețuire: apa, alimente ușoare şi compacte (bomboane cu zahăr, biscuiți uscați), medicamente personale, analgezice și antiseptice, telefon mobil, lanternă, baterii, fluier, aparat de radio și actele personale.
Și nu în ultimul rând, ați văzut și dumneavoastră, nu suprasolicitați rețelele de telefonie. S-ar putea ca cineva să aibă nevoie urgent de 112. Dați cel mult un sms ca să confirmați celor dragi că sunteți bine!”, scrie medicul Tudor Ciuhodaru pe Facebook.