Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat cum se vor desfășura vizitele pastorale

Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat cum se vor desfășura vizitele pastorale

Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat cum se vor desfășura vizitele pastorale. Astfel, în perioada sărbătorilor de iarnă, nu se va merge de două ori în aceeaşi parohie, clericii urmând să aleagă să meargă la enoriași ori înainte de Naşterea Domnului, ori de Bobotează.

S-a menţionat că niciun cleric nu poate fi constrâns să efectueze vizite pastorale în această perioadă. Dacă un cleric consideră că organizarea de vizite pastorale ar reprezenta un pericol pentru el sau pentru credincioşi, poate alege alte metode pastorale”, precizează Arhiepiscopia Bucureștilor într-un comunicat de presă trasmis de Prefectura Muncipiului.

Alte măsuri anunțate de Arhiepiscopia Bucureștilor:

  • Clericii sunt îndemnaţi să intensifice pastoraţia individuală răspunzând solicitărilor enoriaşilor prin oficierea unor sfeştanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor.
  • În exteriorul locaşului de cult, credincioşii se pot întâlni cu preoţii bisericii care le pot oferi un dar pastoral.
  • Rugăciunea de la cumpăna dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00.

Vizite pastorale:

  • Întrucât aceste vizite sunt un prilej unic de pastoraţie, se interzice delegarea vizitelor pastorale. Ele vor fi făcute doar de preotul de parohie/sector pastoral.
  • În desfăşurarea acestor vizite se vor respecta toate normele sanitare impuse de autorităţi: clericii şi cântăreţii vor purta mască sanitară şi mănuşi şi se va respecta distanţa de 1,5 m.
  • Nu se va intra în casele enoriaşilor, decât la cererea insistentă a acestora.

Reprezentantul Bisericii Catolice a menţionat că, Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun, se va oficia la ora 20.00.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii