Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților și CONAF organizează dezbaterea cu tema „Educația ca soluție pentru reducerea abandonului școlar”

Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților și CONAF organizează dezbaterea cu tema „Educația ca soluție pentru reducerea abandonului școlar”

Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează dezbaterea cu tema „Educația ca soluție pentru reducerea abandonului școlar”, în ziua de luni, 13 februarie 2023, în intervalul orar 13.00-15.00, transmite prin intermediul unui anunț de presă președintele Comisiei pentru învățământ, deputat Natalia Elena Intotero (Grupul parlamentar al PSD).

„Principalele subteme ale dezbaterii vor fi: reducerea abandonului școlar, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor, diminuarea fenomenului bullyingului, scăderea numărului de mame minore.

La dezbatere sunt invitați să participe reprezentați ai Guvernului, membri ai celor două Camere ale Parlamentului României, reprezentanți ai Academiei Române, reprezentați ai autorităților publice locale, ai asociațiilor și organizațiilor de profil, precum și ai asociaților de părinți și elevi.

Dezbaterea va avea loc la Palatul Parlamentului, sala Comisiei pentru învățământ – corp B4, etaj 3, sala 3150, fiind transmisă în direct pe website-ul Camerei Deputaților.

Cu acest prilej, în cadrul campaniei de conștientizare a cauzelor abandonului școlar numită „Clasa M. Clasa mamelor minore”, parte componentă a proiectului „Pactul pentru Tineri”, vor fi instalate o bancă de școală și un spider de informare într-un spațiu vizibil din Camera Deputaților, în perioada 13 – 17 februarie 2023”, conchide deputatul Natalia Elena Intotero.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii