De-a lungul timpului au fost înregistrate mai multe cazuri în care unele virusuri dispar, în timp ce altele pot supraviețui și provoca boli timp de sute de ani. Cel mai bun exemplu în acest caz este variola. În timp ce oamenii de știință analizau ADN-ul unor schelete datând de acum 1.000 de ani, au descoperit existența unei tulpini de variolă, total diferită de cea eradicată în anii 1970 prin vaccinare.
Răspunsul la această întrebare este valabil și astăzi, când acestea ar putea fi folosite în lupta împotriva infecției cu noul coronavirus. În acest moment știm cum apar noile infecții virale, cum acestea pot apărea prin contactul cu animale infectate sau cazul în care virusul trece de la o specie la alta, pacientul zero și multe altele care duc la o amenințare globală, lucru cu care ne confruntăm astăzi.
Pe de altă parte, se cunosc prea puține despre sfârșitul existenței unui virus. De ce sau cum dispar unele virusuri? Și cel mai important, cum dispar ele? Pe măsură ce amenințarea reprezentată de aceste forme de viață minuscule și primitive devine din ce în ce mai puternică, oamenii de știință se străduiesc să afle mai mult, potrivit BBC.
VIRUSUL SARS. CUM A FOST ERADICAT?
Pe 10 februarie 2003, Organizația Mondială a Sănătății primea un e-mail în care era descrisă „o boală ciudată contagioasă” care făcuse deja primele 100 de victime, în mai puțin de o săptămână. Virusul a infectat cel puțin 8.096 de persoane, dintre care 774 au murit. Dar ar fi putut fi mult mai rău.
Asemenea noului coronavirus, SARS era tot un virus de tipul ARN, ceea ce înseamnă că putea evolua la fel de rapid și se răspândea prin picături din respirație, care sunt greu de evitat. La acea vreme, mulți specialiști se temeau că virusul ar putea fi la fel de devastator ca HIV sau chiar ca pandemia de gripă din 1918, care a infectat o treime din populația lumii și a ucis 50 de milioane de oameni.
Cu toate acestea însă despre virusul SARS nu s-a mai auzit nimic de atunci până la noua pandemie cu COVID-19. A dispărut brusc, la fel cum a și apărut. Până în ianuarie 2004 mai existau doar câteva cazuri. În mod ciudat, în timp ce „pacientul zero” descrie prima persoană cunoscută care a fost infectată cu un virus, nu există o etichetă echivalentă pentru ultima persoană care s-a îmbolnăvit.
După 16 ani, observăm că nu a existat nicio răspândire „tăcută” de la persoane fără simptome și, în plus, SARS avea o perioadă relativ lungă de incubație înainte de a deveni contagios. Cu toate acestea când cineva se infecta, simptomele erau foarte grave dar acest lucru a facilitat astfel modul de indentificare a persoanelor infectate, ce aveau să intre în carantină în cel mai scurt timp posibil.
TULPINE DE VIRUS GRIPAL CARE SE DISTRUG SINGURE
Luam pentru acest subiect drept exemplu gripa. Astfel că această infecție are două tipuri principale: Gripa de tip A ,care infectează multe alte animale, pe lângă oameni, este responsabilă pentru majoritatea cazurilor de gripă sezonieră și provoacă, de asemenea, pandemii. Apoi, există Gripa B, care infectează numai oamenii și focile, dar care nu provoacă pandemii.
Se pare că oricine a murit înainte de 1893 nu a fost niciodată infectat cu niciuna dintre tulpinile de gripă A care există astăzi. Acest lucru se datorează faptului că fiecare virus gripal care a existat la om până acum aproximativ 120 de ani a dispărut. Tulpina care a provocat pandemia din 1918 a dispărut, de asemenea, la fel ca și cea care a dus la izbucnirea gripei aviare din 1957, care a ucis până la 116.000 de persoane în SUA, și tipul de gripă care circula în 2009, înainte de apariția gripei porcine.
Cu toate acestea, unii oameni de știință sunt sceptici că vom putea spune vreodată că un virus a dispărut pentru totdeauna. „Termenul de dispărut poate fi înșelător”, spune Ian Lipkin, epidemiolog la Universitatea Columbia, New York. „Virusurile pot fi prezente în multe locuri – se pot ascunde la oameni, în materiale care sunt depozitate în congelatoare, în animale sălbatice și animale domestice – este cu adevărat imposibil de spus dacă un virus a dispărut”, spune el.
