Radu Oprea (PSD): Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată

Radu Oprea (PSD): Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată

Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată, a anunțat senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD și unul dintre inițiatorii proiectului.

Potrivit social-democratului, interpretarea dată de ANAF asupra utilizării tichetelor cadou afecta peste 60.000 de companii și 370.000 de salariați.
„Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată! Peste 60.000 de companii și 370.000 de salariați erau afectați de interpretarea dată de ANAF asupra utilizării tichetelor cadou. ANAF considera că sunt venituri de natură salarială și atunci ar fi trebuit impozitate. Spiritul legii era altul, dar neclaritatea normei a lăsat loc de interpretări”, a scris Radu Oprea, vineri, pe Facebook.

Senatorul spune că „salariații nu aveau nicio vină”.

„În general, nu susțin aministiile fiscale pentru că ele îi dezavantajează pe cei corecți, însă, în acest caz, salariații nu aveau nicio vină și ar fi fost incorect ca să li se impute retroactiv sume consistente”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

„Împreună cu senatorul Robert Cazanciuc și cu reprezentanții unor asociații patronale, dintre care l-aș menționa pe domnul Ovidiu Gheorghe, președintele ACDBR, am inițiat proiectul care a devenit lege”, a continuat Radu Oprea.

El susține că, astfel, „370.000 de lucrători au scăpat de povara unor procese lungi pentru a-și apăra drepturile sau de plata unor sume nedatorate în mod real”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii