Gradat profesionist din cadrul Forțelor Aeriene Române, decedat în Baza 57 Mihail Kogălniceanu din Constanța

Gradat profesionist din cadrul Forțelor Aeriene Române, decedat în Baza 57 Mihail Kogălniceanu din Constanța

Un gradat profesionist din cadrul Forțelor Aeriene Române a decedat, marți, 14 februarie, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța, potrivit unui comunicat al MApN. 

Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon și se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu. 

 Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă. Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat. 

Conform procedurilor,  a fost sesizat Parchetul Militar Constanța, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale. 

Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani, era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani. 

Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii