Gabriela Firea a anunţat că ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, împreună cu ministerul Educației, vor iniția o campanie publică de informare pentru a preveni violența în școli.
Am avut o întâlnire de lucru alături de ministrul Educației, Ligia Deca, secretarii de stat din Ministerul Educației, Antoaneta Bolchis și Sorin Ion, Elena Tudor, președintele ANPDCA, secretarul de stat MFTES, Anca Hendea, secretarul de stat ANES, Luminița Popescu, subsecretarul de stat ANES, Simona Butacu, și directori din cele două ministere.
De asemenea, toate instituțiile cu atribuții pentru a preveni, combate și sancționa violența și abuzurile vor fi implicate.
„Facem pași siguri pentru a îmbunătăți condițiile pentru copii și accesul acestora la informații corecte și complete. Am reușit modificarea legii și să introducem orele de educație pentru sănătate. De asemenea, vom ajunge în școli cu informații privind egalitatea de șanse între femei și bărbați”, a adăugat ministrul Familiei, Gabriela Firea.