Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va transmite joi Comisiei Europene că România se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe
„În funcție de răspunsurile autorităților române de resort, MAE va întreprinde imediat demersurile diplomatice necesare în cazul în care va rezulta că au fost derulate activități având ca scop adâncirea rutei de navigație.
Informațiile transmise de MAE au loc după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că „există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării”, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze.
„Există nişte tratate internaţionale pe care trebuie să le respectăm. Noi am provocat această întâlnire la Ministerul Transporturilor, deşi nu e neapărat treaba MTI. Este mai mult o chestiune care ţine de Ministerul Afacerilor Externe şi al Mediului, pentru că vorbim de tratate internaţionale pe care toată lumea trebuie să le respecte şi pentru că vorbim de un posibil impact pe care asemenea de lucrări de dragare pe Bâstroe îl pot avea asupra mediului şi asupra Deltei Dunării.
Sunt chestiuni care…în acest moment noi am considerat necesar să fim proactivi, deşi nu suntem titulari de filă şi aşteptăm într-un final de la cele două ministere puncte de vedere. Cert este că România a fost de acord cu tranzitarea pe Chilia şi pe Bâstroe la adâncimi mai mici a şlepurilor şi a navelor care, pe adâncimi mai mici, pot să facă acest lucru.
Mai mult de atât, cred că Ministerul de Externe este cel care va gestiona şi acesta a fost rostul acestei întâlniri, pentru că există semnale că în acest moment sunt lucrări de dragare pe Bâstroe, iar Ministerul de Externe, Ministerul Mediului – ăsta a fost rostul acestei întâlniri – trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze cu date”, a susţinut Grindeanu.