Când vor fi făcute publice, în România, legile educației

Când vor fi făcute publice, în România, legile educației

Ligia Deca, ministrul Educaţiei, a declarat joi că procesul de consultare de la nivelul coaliţiei guvernamentale cu privire la proiectele legilor educaţiei nu va mai dura mult, iar apoi acestea vor fi prezentate public într-o conferinţă de presă şi va începe dialogul structura cu actorii din sistem în cadrul comisiei de dialog social.  

„Noi am avut o consultare continuă cu toţi actorii din educaţie, cei care se află în comisia de dialog social au şi primit variantele de legi ale educaţiei care au mers şi în discuţie cu partenerii din coaliţie, şi am primit deja puncte de vedere din partea lor. Deci un astfel de proces de consultare deja a existat. În momentul în care procesul de consultare din coaliţie se va finaliza şi nu va mai dura mult, legile vor fi făcute publice, vor fi prezentate într-o conferinţă de presă şi vom începe dialogul structurat în Comisia de Dialog Social, împreună cu asociaţiile autorităţilor publice locale, cum este şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNJCR), şi sigur că şi împreună cu toţi oamenii din sistem”, a afirmat ministrul Deca într-o declaraţie de presă, după ce a participat la reuniunea UNJCR de la Sibiu.

Ea a subliniat că proiectele acestor legi au trecut prin toată procedura de consultare publică şi că vor exista în viitor ocazii pentru anumiţi actori sociali interesaţi să îşi poată transmite punctele de vedere cu privire la acestea.

„Trebuie să înţelegem că aceste legi au trecut prin toată procedura de consultare publică. Ele au fost în dezbatere publică, conform legii transparenţei, anul trecut. Atunci când am preluat mandatul de ministru, am preluat şi amendamentele venite în dezbaterea publică. Am continuat să avem dezbateri în format tehnic în interiorul ministerelor şi cu instituţiile care gestionează anumite capitole, după care am avut o variantă pe care ministerul a propus-o coaliţiei pentru discuţie. Practic, această discuţie în coaliţie asigură şi un sprijin politic pentru etapele următoare. Sigur, după ce vom avea această publicare şi după consultările în comisia de dialog social şi cu asociaţiile autorităţilor publice locale, legile vor intra în avizare interministerială în Guvern, care va fi o altă etapă în care ele pot fi modificate în funcţie de punctele de vedere. Există diferite ministere cu implicaţie directă în sistemul educaţional – Agricultură, Apărare, MAI, Sănătate şi aşa mai departe. După ce legile vor fi aprobate în Guvern, vor intra în dezbatere parlamentară, care este un alt moment în care societatea le poate dezbate. Putem să spunem chiar că am avut o perioadă îndelungată pentru aceste legi pentru a avea diferite puncte de vedere şi după cum am văzut în spaţiul public, au existat poziţionări numeroase chiar şi în ultimele două luni”, a evidenţiat ministrul Educaţiei, conform Agerpres.

Ligia Deca a fost întrebată de jurnalişti şi când estimează că va fi primul an şcolar când aceste legi vor fi aplicate.

„În mod normal, o lege aprobată până la începerea anului şcolar următor se aplică începând cu următorul an şcolar, dar la dispoziţii tranzitorii, în funcţie de impactul anumitor reforme şi în funcţie de nevoia de predictibilitate, unele reforme pot demara din alt an şcolar. Cum am anunţat, de exemplu, cazul Evaluărilor naţionale. Ele nu pot începe decât pentru cei care încep ciclul care se va finaliza cu evaluarea respectivă. Deci vorbim despre o temporizare de patru ani chiar de cinci, dacă ne gândim că la liceu, de exemplu, ar trebui să existe şi noile planuri cadru şi programe”, a răspuns ministrul Ligia Deca.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii