PSD: Odată cu acuzațiile oficiale ale Agenției Naționale de Integritate la adresa lui Nicușor Dan, USR le arată românilor că a propus numai penali în funcții publice!

PSD: Odată cu acuzațiile oficiale ale Agenției Naționale de Integritate la adresa lui Nicușor Dan, USR le arată românilor că a propus numai penali în funcții publice!

Primarul General Nicușor Dan adaugă incompetenței și delăsării sale, deja probate, din nefericire pentru locuitorii Bucureștiului, și incompatibilitatea și conflictul de interese, constatate oficial de Agenția Națională de Integritate – transmite Biroul de Presă al PSD.

În orice stat european, în fața gravității unor asemenea acuzații, ar fi existat deja până acum un gest firesc: demisia. Venit la Primăria Capitalei pe valul campaniei „Fără penali în funcții publice”, Nicușor Dan nu mai are vreo legitimitate de a-i reprezenta pe bucureșteni fiindcă a devenit, oficial, un penal. Acesta este apogeul unui mandat de primar în care locuitorii Capitalei au fost mințiți, condamnați la frig sau au devenit victimele câinilor vagabonzi.

Sesizarea, de către ANI, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției îl plasează pe dl. Nicușor Dan în galeria altor „ilustre” nume,  precum Clotilde Armand – primarul Sectorului 1, Allen Coliban – primarul Brașovului, Dominc Fritz – primarul Timișoarei, Lucian Viziteu – primarul Băcăului sau Dan Barna – fostul președinte al USR. Toți au propăvăduit onestitatea și rolul lor providențial în reformarea clasei politice dar, în fapt, dovedesc contrariul, prin comportament abuziv și încălcarea legii.

PSD consideră că este absolut deplorabil și modul în care președintele USR, Cătălin Drulă, se descalifică acuzând ANI că lucrează la „ordin politic” și că este „o mizerie”  sesizarea pe care a făcut-o la adresa Primarului General al Capitalei. În fapt, domnul Drulă probează dimensiunea demagogiei sale. ANI era bună când lua în vizor adversarii politici ai USR, acum a devenit, brusc, instrument politic!

Când era în opoziție, orice asemenea tip de reacție era considerat rapid un „atac la statul de drept”. Exact asta face azi liderul USR pentru a-și apăra colegii penali!

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii