Anul acesta, pe 19 februarie, se împlinesc 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, zi declarată de altfel Ziua Naţională Constantin Brâncuşi.
Ziua Brâncuşi este sărbătorită în fiecare an la 19 februarie, data aniversării lui Constantin Brâncuşi.
Personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului al XX-lea şi unul dintre cei mai mari sculptori ai acestei perioade, Constantin Brâncuşi face parte dintre artiştii de seamă care au modificat gândirea plastică, având o contribuţie esenţială în transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă.
Iniţiativa instituirii unei zile dedicate marelui artist român a aparţinut scriitorului Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, încă de la 2 februarie 2015, a solicitat, printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă Agerpres, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie: „Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie ‘Ziua Naţională Constantin Brâncuşi’ „. În opinia sa, ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi, 19 februarie 1876, „este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie ‘Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne’.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”.
La 16 iunie 2015, propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că „a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu”. Câteva luni mai târziu, însă, la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile, potrivit Agerpres.
* * *
Al doilea dintre cei patru copii ai familiei, Brâncuși s-a născut în micul sat de fermieri Hobitza, în România anilor 1876. A avut o copilărie dificilă, în mare parte din cauza relaţiei tensionate cu tatăl său (administrator al unei proprietăţi pe care fusese construită o mânăstire), dar şi a convieţuirii cu fraţii săi, vitregi, rezultaţi dintr-o căsnicie anterioară a tatălui, potrivit The Art Story. După mai multe încercări de a pleca de acasă, Brâncuși a fugit definitiv în 1887, la vârsta de unsprezece ani.
Pe larg: născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat spre Paris, unde a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic” (”Rien ne pousse a l’ombre des grands arbres”), notează site-ul centrulbrancusi.ro. Şi-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier.
Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică, lucrările sale numărându-se, în prezent, printre marile creaţii artistice ale lumii. Încă din primul an de studenţie, respectiv în 1898, lucrarea sa ”Bustul lui Vitellius” obţine ”menţiunea onorabilă”, în 1900 ”Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar ”Studiu”, din 1901, câştigă medalia de argint. Beneficiind de sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, în perioada următoare (1900-1902), realizează ”Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, operă distinsă cu o medalie de bronz şi folosită, ulterior, în şcolile româneşti de medicină. A realizat apoi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro. În 1907, realizează, în atelierul său din Paris, „Sărutul” (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează ”Poarta sărutului”, amplasată în Parcul Central din Târgu Jiu. Tot în 1907, a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.
După 1908, Brâncuşi dă o nouă expresie sculpturii, originală, proprie lui, preocupare ce va fi strâns legată de alegerea materialului în care lucrează. Într-un timp relativ scurt, artistul elimină detaliile din sculpturile sale, făcând trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum „Muza adormită”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Domnişoara Pogany”, „Prinţesa X” sau „Pasărea măiastră”. Vorbind despre „Muza adormită”, Mircea Deac aminteşte de pictorul belgian Michel Seuphor, care scria, în „La peinture abstraite” (1962), că „A fost începutul unui lucru când Brâncuşi, plictisit de „a face cadavre” concepe „Muza adormită”, care se transformă puţin câte puţin în ovoid simplu; a fost începutul unui lucru când nu era nimic.”
Anul 1915 marchează o premieră în cariera artistului, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” şi altele. A realizat apoi „Vrăjitoarea”, „Himera”, „Cariatidă” şi „Adam” şi primele versiuni în lemn ale „Coloanei fără sfârşit” (1918), aşa cum îi plăcea artistului să o numească. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York, în anul 1914. În 1919, apare, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după operele sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.
Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică în lumea întreagă, Constantin Brâncuşi şi-a dus viaţa ca un simplu ţăran român, sursa sa de inspiraţie fiind, de altfel, chiar elementul popular, folcloric, natural. Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, provenită din viaţa satului românesc, artistul reuşind să îmbine simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Brâncuşi renunţă la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Este artistul care a asimilat în opera sa ”toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”, după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966).
Artistul a murit la 16 martie 1957, cu sufletul întristat pentru că nu se putea întoarce în ţara natală, iar la 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”, se arată pe site-ul webcultura.ro. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.
