Noul premier al Republicii Moldova, în vizită de lucru la Bucureşti

Noul premier al Republicii Moldova, în vizită de lucru la Bucureşti

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, efectuează miercuri o vizită la Bucureşti, în prima sa deplasare oficială în străinătate de la preluarea mandatului.

Şeful Guvernului de la Chişinău va fi primit la ora 09.30 la Palatul Victoria de prim-ministrul Nicolae Ciucă.

La ora 10.50 va avea loc întâlnirea în plenul celor două delegaţii oficiale, după care şeful Executivului român îi va prezenta omologului său membrii Cabinetului.

Nicolae Ciucă şi Dorin Recean vor susţine declaraţii de presă comune la ora 12.15.

Ulterior, şeful Guvernului Republicii Moldova va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

De asemenea, Dorin Recean va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi va fi primit de Custodele Coroanei Române, Margareta, şi de Principele Radu, la Palatul Elisabeta.

Săptămâna trecută, la Bucureşti s-a aflat într-o vizită de lucru şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii