Mai multe organizații și grupuri de părinți și elevi au semnat un manifest marți seara, pentru refacerea legilor educației, potrivit unui comunicat. Este vorba despre Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL), Grupul civic Părinții cer schimbare, Grupul civic Părinții elevilor din România, Asociația SUPRA, Asociația Mame pentru Mame și Asociația Elevilor din Constanța.

Organizațiile atrag atenția asupra noilor propuneri de modificare a legislației educaționale naționale elaborate de Ministerul Educației, „care au fost supuse insuficient timp dezbaterii publice și care adresează într-o prea mică măsură nevoile beneficiarilor primari ai actului educațional: elevii”.

Organizațiile semnatare enumeră 7 „pași simpli” pentru o „școală românească mai bună” și susțin că actualul proiect de lege pentru învățământul preuniversitar „nu respectă niciunul dintre aceste principii. Dorim retragerea acestui proiect și refacerea acestuia în mod transparent, echitabil și centrat pe elev și actul educațional”.

„1. Simplificarea arhitecturii curriculare complicate – ce învață, de fapt, copiii noștri

De ani de zile, principala nemulțumire a beneficiarilor educației este numărul mare de discipline tratate separat, un model care nu mai satisface realitățile și nevoile secolului XXI. Studiile internaționale arată că deprinderea unor competențe (inclusiv competențele de bază) se învață mult mai ușor dacă sunt integrate, practicate, exersate în studiul disciplinelor.

În loc să propună o abordare inter și transdisciplinară, noul proiect introduce haotic studiul obligatoriu și separat al unui număr mare de teme ce pot fi integrate în mod firesc în disciplinele deja existente: “educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă.”

Reamintim că, începând cu gimnaziul, există deja cca 15-20 discipline, care nu cuprind cele anterior menționate, și la care se adaugă Istoria Holocaustului și Istoria Comunismului, discipline separate și obligatorii. Nefiind cuprinsă arhitectura curriculară în noua lege a educației, riscul este ca aceasta să fie trată doar prin prisma normelor și catedrelor care rezultă, fără a se urmări interesul suprem al elevului.

În plus, timpul necesar pentru a integra în realitate în programul zilnic al copiilor aceste foarte multe domenii de studiu nu a fost în mod evident luat în calcul.

2. Adaptarea corespunzătoare a programei, în prezent unică și obligatorie

Acesta este în realitate un pat al lui Procust în care elevii ori se încadrează, ori sunt pierduți de sistemul de educație pe drum. Copiii sunt ființe umane cu abilități și interese diverse, și nu le putem cere să performeze la același nivel la toate disciplinele. Pentru toți elevii ar trebui să existe opțiunea de a studia disciplinele școlare obligatorii pe niveluri diferite de dificultate. În timp ce tendința la clasă este de a lucra cu vârfurile și pentru performanță, o mare parte dintre elevi sunt abandonați în bănci, fac doar act de prezență și nu dezvoltă competențe de bază și de nivel mediu nici în domeniile necesare pentru examenele cu miză mare, nici în domeniile pentru care manifestă în realitate interes și talent.

De asemenea, manualele școlare aprobate de Minister rămân obligatorii în procesul de învățământ, deși acestea adesea nu sunt actualizate, nu sunt adaptate și nu sunt structurate corespunzător pentru a fi accesibile cu adevărat tuturor copiilor, iar informațiile prezentate sunt depășite și în multe cazuri chiar greșite. Mai mult decât atât, această obligativitate alimentează o rețea de corupție, o „mafie a manualelor”. Sunt necesare soluții alternative la manualele școlare în forma în care sunt acestea acum, cum ar fi posibilitatea de a se alege manuale independente și programe digitale, care să ofere o experiență de învățare modernă și interactivă pentru elevi.

Fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, care să îi permită să ajungă la un nivel mediu de cunoștințe și abilități, indispensabile pentru integrarea cu succes pe o piață a muncii din ce în ce mai selectivă. Într-un sistem educațional corect, toți elevii ar trebui să aibă acces la oportunități egale și să fie pregătiți pentru a face față provocărilor viitorului, inclusiv provocărilor aduse de tehnologie și automatizare. Nu mai putem permite ca generații întregi să fie trimise la munca de jos, în timp ce tehnologia înaintează și elimină din ce în ce mai multe locuri de muncă necalificate. Chiar și în agricultură s-a trecut la robotizare, iar tractoristul trebuie să aibă cunoștințe și abilități de programare pentru a-și putea folosi utilajele. Prin urmare, educația trebuie să fie orientată către dezvoltarea abilităților necesare pentru a face față viitorului și nu ar trebui să se limiteze doar la învățarea scrisului, cititului și socotitului, ci și să ofere o pregătire minimă în domeniul tehnologiei și programării.

3. Adresarea problemei lipsei profesorilor din sistem, motivarea și pregătirea lor continuă

Pentru a obține performanțe în sistemul de învățământ, este necesar ca profesorii să fie motivați și pregătiți corespunzător. Aceștia trebuie să beneficieze de acces la formare continuă, la cele mai noi metode pedagogice și la tehnologie, astfel încât să poată îmbunătăți procesul de predare și să ofere elevilor o educație de calitate. În condițiile unei crize a profesorilor, multe școli fiind în situația de a nu avea suficiente cadre didactice și de a funcționa în absența acestora, în forma actuală, acest proiect de lege nu acordă suficientă atenție dezvoltării și perfecționării continue a cadrelor didactice, prin acordarea de finanțări și resurse necesare pentru formare, dezvoltare profesională, acces și utilizare adecvată a tehnologiilor educaționale, și nici modalităților prin care aceștia să fie motivați să intre în sistem, inclusiv avantaje financiare.

4. Garantarea reală a accesului la educația obligatorie și prevenirea segregării în educație

Continuarea studiilor după gimnaziu rămâne tributară ierarhiilor deși în prezent învățământul este obligatoriu până la clasa a XII-a. O astfel de tranziție nu este recomandată nici de OECD, nici de studiile în domeniu și nu mai reprezintă la ora actuală un procedeu răspândit în alte sisteme de educație. Stabilirea unor praguri înalte pentru accesul la învățământul liceal nu face decât să accentueze abandonul școlar.

Scopul la nivel de politică publică ar trebui să fie ca numărul elevilor absorbiți în ciclul liceal să fie cât mai mare, cu condiția atingerii unui prag minim de competențe pentru toți cei care trec la nivelul următor. Reforma la acest capitol ar fi constat în renunțarea la ierarhii și stabilirea unor rute sau module la care elevii să aibă acces, în funcție de abilitățile dobândite, pe întreg parcursul educațional și portofoliul elevului.

5. Eficientizarea instituțiilor existente, direcționarea resurselor către elevi și școli

Este esențială depolitizarea instituțiilor existente și eficientizarea acestora, pentru a direcționa resursele bugetare către elevi și școli, acolo unde este cu adevărat nevoie. Este necesar ca banii din bugetul Educației să fie utilizați cu responsabilitate și transparență, pentru a evita risipa și utilizarea acestora în scopuri care nu sunt benefice pentru elevi și pentru sistemul de învățământ în ansamblu.

Soluția nu constă în extinderea aparatului birocratic prin crearea de noi instituții sau redenumirea celor existente, ci în alocarea resurselor financiare către elevi, beneficiarii primari ai sistemului de educație, și către unitățile de învățământ, furnizorul direct al serviciilor educaționale, pentru a asigura accesul la o educație de calitate, indiferent de locația sau situația socio-economică a elevilor.

6. Reforma ciclurilor de învățământ pentru o adaptare la etapele de dezvoltare ale copilului

Multe sisteme de educație moderne urmează un model de tip 6-3-3, astfel:

– Învăţământul primar are o durată de șase ani și cuprinde clasele I – VI;

– Învăţământul secundar cuprinde:

• Învăţământul secundar inferior/gimnaziu, cu o durată de trei ani (clasele VII – IX);
• Învăţământul secundar superior, cu o durată de trei ani (clasele IX-XI).

O astfel de structură respectă studiile legate de vârsta și psihologia copilului, clasa a V-a și a VI-a având rolul de tranziție treptată către gimnaziu. Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu are rolul a preîntâmpina fenomenul abandonului școlar, care are loc în general la vârsta de 14-15 ani pentru elevii care nu au licee în localitate și nici nu au încă vârsta minimă de angajare.

Totodată, îndreptarea elevilor spre diverse rute educaționale în secundarul superior s-ar face la vârsta de 16 ani, vârsta recomandată de studiile internaționale, iar numărul locurilor disponibile în licee ar crește considerabil.

7. Un Minister suplu, transparent și flexibil

Este necesar să avem un Minister al Educației suplu, transparent și flexibil, care să își bazeze deciziile pe nevoile reale ale societății în ansamblul ei, și nu pe interesele unor grupuri. Un astfel de minister ar trebui să fie capabil să dezvolte politici și programe educaționale eficiente, care să deservească întreaga populație a României de mâine, și nu doar o mică parte a ei, și să asigure implementarea acestora în mod transparent și echitabil.

În plus, ar trebui să se asigure că resursele sunt direcționate acolo unde este nevoie cu adevărat, către elevi și școli, și nu către instituții birocratice sau proiecte inutile. Este esențial ca deciziile luate de Ministerul Educației să fie bazate pe date și cercetări, iar orice schimbare să fie introdusă în mod gradual și după o analiză atentă a consecințelor. În acest fel, putem asigura că sistemul nostru educațional este adaptat la nevoile reale ale elevilor și societății, și nu este manipulat în favoarea intereselor unor grupuri restrânse.

În concluzie, dacă ne dorim o schimbare reală și durabilă în sistemul de învățământ din România, care să pună în centrul său elevul și să ofere o educație de calitate, adaptată la nevoile și provocările secolului 21, este necesar ca toți cei implicați să acționeze cu responsabilitate și transparență, să depolitizeze sistemul, să-l adapteze la schimbările globale și să direcționeze resursele către elevi și școli, nu către instituții sau aparatul birocratic, iar primul pas este elaborarea competentă și transparentă a legii, obligatoriu cu implicarea reală a societății în acest proces.”