Sondaj INSCOP: PSD, pe primul loc în ceea ce priveşte intenţiile de vot

Sondaj INSCOP: PSD, pe primul loc în ceea ce priveşte intenţiile de vot

Aproape 47 la sută dintre români afirmă că ar merge cu siguranţă la urne dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în timp ce aproximativ 21 la sută declară că sigur nu ar vota, arată rezultatele unui sondaj realizat de INSCOP Research. Dintre cei care sigur ar vota, 31,7 la sută ar alege candidaţii PSD, 22,3 la sută pe cei ai PNL, iar 18,2 la sută ar opta pentru AUR.

Sondajul de opinie la nivel naţional a fost realizat de INSCOP Research, la comanda PNL, în perioada 5-19 februarie.
La întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cât de sigur sunteţi că aţi merge să votaţi? (% total eşantion)”, 46,7% au răspuns ”Sigur Da (10), iar 20,7% – ”Sigur Nu (1).

Totodată, la întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare şi ar participa urmatoarele partide politice, dvs. cu candidaţii cărui partid aţi vota? (% total celor care au exprimat o optiune de vot şi au acordat nota 10 la întrebarea privind participarea la vot – 36% din populaţie), răspunsurile au fost următoarele: 31,7% – PSD, 22,3% – PNL, 18,2% – AUR, 11,2% – USR, 4,6% – UDMR, 2,9% – PMP, 2,4% – Pro România, 1,5% – Partidul SOS România, 1,4% – Partidul Verde şi 3,9 % – alte partide.

Datele au fost culese prin interviuri telefonice, volumul eşantionului simplu aleator fiind de 3.000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste, potrivit hotnews.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3 ° C
3.3 °
2.7 °
84 %
10.3kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii