Administraţia Prezidenţială a explicat, sâmbătă, motivele pentru care președintele Klaus Iohannis se deplasează în vizitele externe cu avioane private. Detaliile vin în contextul în care Boarding Pass a dezvăluit că șeful statului s-a deplasat în Japonia cu un avion de lux închiriat, făcând o oprire la Sibiu.
„Precizăm că această activitate se realizează în baza unui contract de prestări servicii pentru executarea zborurilor speciale, încheiat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea, pregătirea şi executarea zborurilor speciale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare”, a comunicat Administraţia Prezidenţială.
Instituția a mai transmis că, până în anul 2010, zborurile speciale au fost asigurate de Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie (ROMAVIA), numai că aceasta a intrat în procedură de insolvenţă.
Așa se face că „zborurile speciale au fost asigurate prin contractarea de servicii de la TAROM sau alţi operatori aerieni români existenţi pe piaţă, conform Hotărârii Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare. Acest fapt a determinat probleme în asigurarea de aeronave disponibile şi costuri mari pentru instituţiile beneficiare”.
Numai că apoi aceste aeronave au fost reintroduse în programul normal de zboruri ale companiei, „situație care a generat incertitudine privind posibilitatea realizării transporturilor aeriene aferente deplasărilor oficiale și cheltuieli suplimentare pentru executarea zborurilor speciale, în momentul în care instituțiile aflate în drept solicitau prestarea serviciilor aferente de la operatorul național”.
„Administraţia Prezidenţială a apelat la operatorul naţional TAROM pentru executarea zborurilor speciale până la începutul anului 2017. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a fost nevoită să apeleze la alţi operatori privaţi din cauza dificultăţilor de colaborare, apărute pe parcursul anului 2016, în stabilirea relaţiilor contractuale cu TAROM”, se mai arată în răspuns.
„Administraţia Prezidenţială a fost preocupată, încă de la începutul primului mandat al domnului Klaus Iohannis în funcţia de Preşedinte al României, de identificarea şi operaţionalizarea unei soluţii optime pentru executarea zborurilor speciale pentru toţi beneficiarii legali, ţinând cont de faptul că lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern, în cadrul acţiunilor oficiale ale României”, a mai transmis Administrația Prezidențială.
Aceasta a mai precizat că pe 11 mai 2015 a transmis Guvernului un document numit Poziţia Administraţiei Prezidenţiale cu privire la transportul aerian al demnitarilor – înfiinţarea unei structuri dedicate executării zborurilor speciale: „Prin Decizia Prim-ministrului nr. 192/23.05.2016, a fost înfiinţată Comisia interinstituţională pentru coordonarea activităţilor necesare constituirii unei capabilităţi aeriene destinate executării zborurilor speciale. În consecinţă, ca urmare a activităţilor şi demersurilor realizate în anii 2015 şi 2016 de membrii Comisiilor interinstituţionale (…) a fost elaborată Concepţia pentru constituirea, în mod etapizat, a capabilităţii aeriene destinate executării zborurilor speciale. Această concepţie, realizată cu implicarea activă a Administraţiei Prezidenţiale, a fost aprobată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2016 şi vizează, în forma sa finală, constituirea etapizată şi operaţionalizarea unei capabilităţi sustenabile, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, destinate executării zborurilor speciale”.
Însă „constituirea capabilităţii destinate exclusiv executării zborurilor speciale, conform concepţiei aprobate de către CSAT, nu a fost iniţiată până în prezent”.