Ce prevede noua lege a pensiilor impusă de Bruxelles

Ce prevede noua lege a pensiilor impusă de Bruxelles

Angajații din România vor fi încurajați să lucreze până la 70 de ani, aceasta fiind doar una dintre prevederile noii legi a pensiilor, impusă de Bruxelles pentru accesarea miliardelor europene din PNRR. 

Țara noastră s-a angajat ca în România să existe „o vârstă facultativă de pensionare, iar aceasta să fie vârsta de 70 de ani”. Practic, statul ar trebui să vină cu o lege prin care românii să fie încurajați să iasă la pensie la 70 de ani, potrivit antena3.ro.

Acesta este un proiect de lege al PNL în care vor exista facilități pentru cei care rămân mai mult în activitate.

O altă prevedere este creșterea vârstei de pensionare pentru femei. Aceasta ar urma să ajungă la 63 de ani până în 2030, iar acest lucru înseamnă o creștere a vârstei de pensionare pentru femei cu un an și jumătate.

Sunt, de asemenea, reglementări care spun că țara noastră ar trebui să reducă facilitățile privind pensionare anticipată. Asta înseamnă că, deși vor fi păstrate acele facilități care spun că dacă ai un stagiu de cotizare de 35 de ani și lucrezi opt ani peste acest stadiu ai putea să ieși la pensie anticipat.

În PNRR, mai există această prevedere prin care România trebuie să reducă accesul la pensionarea anticipată.

Sunt, de asemenea, reglementări care vizează și pensia minimă. Pensia minimă ar urma să fie calculată în funcție de salariul minim pe economie. În prezent, pensia minimă este 1.200 lei, iar salariul minim pe economie a ajuns la aproximativ 1.860 lei.

Aproximativ 1.000.000 de români primesc această pensie minimă lună de lună.

Țara noastră trebuie să adopte toate aceste modificări și nu numai, până la finalul trimestrului unu al acestui an. În caz contrar, România riscă să piardă bani din PNRR.

Proiectul de lege care permite munca până la 70 de ani, dar interzice pentru bugetari, cu excepții, cumulul pensiilor cu salariul poate fi consultat AICI.

Art. 1 (1) Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Documentul prevede că în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) își exercită opțiunea pentru continuarea activității, se suspendă plata pensiei începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opțiunii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii