Ancheta după ciocnirea a două trenuri în apropiere de gara din Roșiori, în județul Teleorman este în plină desfășurare. Investigația ar putea dura, însă, chiar și un an, a anunțat Ministerul Transporturilor.
Datele preliminare arată că mecanicul trenului de călători ar fi vinovat de impact, din cauză că a ignorat semnalul roșu de oprire.
Mecanicul trenului de călători a recunoscut în fața anchetatorilor de la Agenția de Investigare Feroviară că a depăşit semnalul pe culoarea roşie, deşi ştia că acest lucru era interzis, a transmis Andrei Marinaş, de la TVR Craiova. El spune că a sperat că i se eliberează linia și a redus treptat viteza, potrivit oficialilor implicați în anchetă. Iar când a observat marfarul în față, a frânat brusc, total. Impactul s-a produs la o viteză de 8-10 km/h.
Impactul a produs o undă de șoc, care a ridicat de pe șine penultimul vagon al trenului încărcat cu mașini. Distanța dintre locul ciocnirii și locul unde a reușit să oprească marfarul a fost de aproximativ un kilometru.
Cei patru pasageri din tren care au ajuns la spital au fost răniți atunci când trenul a frânat brusc, și nu în momentul impactului cu trenul încărcat cu mașini- sunt date preliminare din anchetă.
Ministerul Transporturilor a precizat că sistemul de frânare al trenului de călători, precum și toate sistemele de siguranță și semnalizare au funcționat normal și au făcut ca impactul să se producă la viteză mică, evitându-se, astfel, o tragedie.
Până la finalizarea anchetei, mecanicul nu mai are voie să conducă trenuri. După acest accident, autoritățile vor să evalueze capacitatea și nivelul de pregătire al tuturor celor care operează trenuri, potrivit stiri.tvr.ro.