Fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente, arestat într-un dosar privind mari cantităţi de droguri

Fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente, arestat într-un dosar privind mari cantităţi de droguri

Laurenţiu Huică, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente din România, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti pentru 30 de zile, alături de un alt cetăţean român, într-un dosar privind producerea unor mari cantităţi de droguri (metamfetamină), au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Cei doi arestaţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, punerea pe piaţă a substanţelor clasificate, în formă continuată şi complicitate la trafic intern de droguri de mare risc. Conform DIICOT, în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, cei doi arestaţi, împreună cu cetăţeni cehi, slovaci, polonezi, lituanieni, au format o grupare transfrontalieră, care a acţionat pe teritoriul mai multor state din spaţiul Uniunii Europene – Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania şi România – în scopul punerii pe piaţă a substanţelor clasificate. Gruparea a perfecţionat un circuit de deturnare de la destinaţia legală, „spălare” şi înglobare, prin fabricare, a doi precursori, efedrină şi pseudoefedrină, în medicamente, sub formă de comprimate. Membrii grupului ar fi transportat comprimatele din România în Polonia către societăţi care le-ar fi achiziţionat, fără a deţine autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor.

Acţiunile ilicite erau disimulate sub paravanul derulării unor operaţiuni comerciale cu aparenţă de legalitate. „La nivelul Cehiei şi Poloniei, una dintre cele mai mari probleme o reprezintă producţia de metamfetamină în laboratoare ilegale, iar precursorii furnizaţi de membrii grupării reprezentau una dintre cele mai importante substanţe în producţia de droguri”, spune DIICOT. Comprimatele ar fi fost preluate pe teritoriul Poloniei de un localnic, care ar fi fracţionat transporturile în cantităţi mai mici şi ar fi organizat livrarea acestora către Cehia şi Slovacia, pentru distribuţia către persoanele care ar fi folosit comprimatele în producţia de metamfetamină. Membrii grupării au organizat transportul şi livrarea către societăţile achizitoare a 168.788.870 de comprimate, în care ar fi fost înglobaţi, prin fabricare, precursorii efedrină şi pseudoefedrină – aproximativ 6,7 tone clorhidrat de efedrină, din care se puteau produce aproximativ 4,7 tone de metamfetamină. Comprimatele fabricate în România ar fi fost folosite pentru producerea drogului în laboratoare clandestine, descoperite în Cehia şi Polonia. „Menţionăm faptul că preţul unui kilogram de metamfetamină este de aproximativ 40.000 de euro la vânzarea en gros, iar pentru un gram de metamfetamină preţul de vânzare este cuprins între 70 şi 100 de euro”, potrivit DIICOT.

Societatea producătoare din România ar fi realizat 97 de livrări către societăţi din Cehia, Bulgaria, Lituania şi Spania. În urma percheziţiilor efectuate în România, la data de 1 martie, au fost indisponibilizate aproximativ 3 tone de precursori din categoria I, 4.944.000 de pastile cu efedrină şi pseudoefedrină, 200 de kilograme de materie primă cu precursori pregătită pentru prepararea pastilelor, aproximativ 600.000 de euro, precum şi mai multe înscrisuri de interes în cauză. O autoutilitară cu număr de înmatriculare polonez, care ar fi plecat încărcată cu paleţi cu medicamente din oraşul Voluntari, de la fabrică, a fost identificată la data de 26 februarie pe teritoriul Poloniei, fiind prinse în flagrant delict persoanele bănuite implicate, inclusiv liderul acestui grup, la momentul la care se descărcau marfa în alt loc decât cel înscris pe actele de transport. Într-un depozit care aparţinea grupului au fost identificate aproximativ 100 de flacoane cu efedrină şi diferite comprimate, provenind de la fabrica din România. În urma activităţilor desfăşurate pe teritoriul Slovaciei, tot pe 26 februarie, au fost dispuse măsuri preventive pentru patru persoane. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicaţi un milion de euro. La data de 27 februarie, reprezentanţii Poliţiei şi Parchetului din Cehia au dispus măsuri preventive cu privire la două persoane şi au ridicat documente privind vânzarea unei societăţi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.3 ° C
3.8 °
2.7 °
66 %
2.1kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
9 °
vin
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii