„Rolul femeii în viața publică trebuie să fie la fel de important ca al bărbaților. Drepturile doamnelor nu sunt mai prejos decât ale domnilor, iar orice alte gânduri sau metehne învechite trebuie schimbate. Există femei foarte bine pregătite, profesioniste în domeniile în care activează și altele care trebuie doar să primească șansa pentru a demonstra ce pot”, transmite ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„Avem nevoie de mai multe femei în posturi cheie, în administrație sau politică. Proiectul prin care am propus ca pe listele electorale la alegerile locale să fie minimum 30% femei a trecut de Senat și urmează să primească votul în Camera Deputaților. Susțin și inițiativa introducerii unei cote minime de 30% femei pe liste la alegerile parlamentare.
Am participat cu plăcere la evenimentul „Rolul femeii în viața publică”, organizat de PSD Sector 5. Salut inițiativa organizației de a susține până la 50% femei pe lista electorală pentru alegerile locale de anul viitor. Mă bucur că pentru președintele Constantin Melnic, primarul interimar al Sectorului 5, pentru președintele executiv Rares Hopinca, city-manager al Sectorului 5, și colegii din toate organizația există un interes major pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați. La eveniment a participat deputata de București Oana Florea, iar în vizita s-a aflat deputatul de Galați Marius Humelnicu.
Manifestul pentru drepturile femeilor pe care l-am inițiat la începutul acestei luni a fost lansat tocmai pentru a transmite că aceste drepturi nu sunt negociabile și ele trebuie respectate, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate. În plus, doar împreună, femei și bărbați, putem îmbunătăți viața femeilor din România.
În curând, vom introduce pe circuitul de avizare interministerială primul ghid pentru prevenirea și combaterea hărțuirii morale și sexuale la locul de muncă.
Programul pentru creșterea natalității își dovedește utilitatea prin faptul că avem deja peste 4.000 de dosare analizate de comisie și 1.500 de contracte trimise pentru a fi semnate de beneficiari. Primim și primele deconturi de la farmaciile și clinicile partenere, iar asta înseamnă că femeile își folosesc voucherele.
În paralel, lucrăm la un pachet de sprijin pentru susținerea mamelor și a familiilor numeroase. În această primăvară, lansăm și cardul european pentru tineret la care să aibă acces, gratuit, toți tinerii din România”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.
+50