Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut întrevederi cu prim-ministrul Iordaniei și ministru al Apărării, Bisher Al-Khasawneh

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut întrevederi cu prim-ministrul Iordaniei și ministru al Apărării, Bisher Al-Khasawneh

În cadrul vizitei oficiale efectuate în Regatul Hașemit al Iordaniei, în perioada 15-17 martie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut întrevederi cu prim-ministrul Iordaniei și ministru al apărării, Bisher Al-Khasawneh, precum și cu președintele Comitetului Statelor Majore Întrunite, general-maior Yousef Al-Hunaiti.

Întâlnirile au constituit oportunități de consolidare a cooperării bilaterale cu Regatul Hașemit, având în vedere rolul important al acestuia într-o zonă cu provocări de securitare și economice semnificative.

În timpul discuțiilor oficiale, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, stadiul actual și perspectivele relaţiilor de cooperare bilaterală în domeniul apărării, inclusiv în contextul parteneriatului consolidat al Regatului Hașemit cu NATO, dar și privind cooperarea în cadrul ONU. Oficialul român a apreciat eforturile Iordaniei de reglementare pe cale pașnică a conflictelor din regiune și rolul asumat pentru consolidarea relației de cooperare bilaterală în domenii de interes reciproc. Au fost identificate o serie de domenii cu un potențial important de dezvoltare în context bilateral, precum forțele pentru operații speciale, educație militară, instruirea personalului și industria de apărare.

Ministrul apărării a opinat că exercitarea de către țara noastră a mandatului de Ambasadă Punct de Contact NATO la Amman în perioada 2023-2024 creează premisele unei implicări active a României în dezvoltarea capacităților de apărare ale Regatului Hașemit (Defence Capacity Building).

De asemenea, interlocutorii au avut un schimb de opinii privind evoluțiile situației de securitate internaționale. În acest context, demnitarul roman a subliniat importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.

În finalul discuțiilor, demnitarul român a reiterat faptul că Iordania reprezintă un partener semnificativ pentru România și a reiterat interesul de a consolida relațiile militare existente și de a identifica noi oportunități de cooperare în beneficiul ambelor părți. Oficialul român a subliniat importanța partenerialului strategic pe care Romania il are cu SUA, în contextul în care și Iordania se bucură de o relație constantă și îndelungată cu partenerul american.

De asemenea, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul iordanian, cei doi oficiali au exprimat angajamentul de continuare a dialogului politico-militar în scopul dezvoltării cooperării în domeniul apărării, fiind așteptată o vizită a oficialului Regatului Hașemit în România într-un orizont de timp apropiat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii