Legile educației ar fi trebuit să ajungă astăzi pe masa Guvernului după săptămâni întregi de amânări și discuții în coaliția de guvernare, însă şi de această dată ele nu au fost regăsite pe ordinea de zi.
Patriarhia și cultele au trimis și o scrisoare către Ligia Deca, în care spun că obligaţia de a promova „diversitatea sexuală” în şcoală este „total abuzivă şi nocivă”. Cultele au cerut introducerea religiei la bacalaureat, ca probă opțională.
Noile legi vor intra în vigoare din toamnă, de la începutul noului an școlar, cu excepția prevederilor referitoare la examenele naționale, care vor fi aplicate fazat, pentru a exista predictibilitate. După ce vor fi adoptate în Guvern, ele vor ajunge în Parlament, unde este posibil să mai sufere modificări, potrivit antena3.ro.