Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 29 martie 2023, un mesaj în cadrul celei de-a doua ediții a Summitului pentru Democrație, găzduite de Statele Unite ale Americii.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului (traducerea în limba română și textul original în limba engleză):
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Când ne-am reunit pentru Primul Summit pentru Democrație, ne-am angajat să protejăm valorile în care credem pentru siguranța și bunăstarea cetățenilor noștri.
Ulterior acestui moment, în 2022, democrația a fost atacată în cel mai flagrant mod prin războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.
Angajamentele noastre sunt, astfel, și mai relevante astăzi. Democrațiile trebuie să rămână unite în apărarea valorilor și viziunii lor comune asupra lumii.
Ne-am dovedit deja forța prin sprijinul acordat împreună Ucrainei, dar și prin creșterea capacității noastre de a rezista amenințărilor tot mai mari. Am arătat că democrațiile noastre sunt durabile și reziliente și așa trebuie să rămână. Acest fapt se traduce, de asemenea, prin continuarea muncii noastre acasă în domenii care rămân esențiale pentru consolidarea democrațiilor noastre.
Voi prezenta pe scurt câteva dintre principalele realizări ale României de la ultimul nostru Summit.
Eforturile României de combatere a extremismului au fost integrate într-o Strategie Națională cu accent pe prevenție, educație, evaluarea amenințărilor și colectarea de date relevante privind infracțiunile motivate de ură.
România coordonează, împreună cu Suedia, o cohortă privind egalitatea de gen ca o condiție prealabilă pentru democrație. Rezultatele sale vor stimula inițiativele viitoare.
De asemenea, luptăm deja de mulți ani cu hotărâre împotriva traficului de persoane. Mecanismul național de identificare și referire a victimelor a fost revizuit anul trecut.
Am luat măsuri suplimentare pentru a proteja un număr de peste 3,6 milioane de refugiați din Ucraina care au intrat în România. O problemă sensibilă vizează protecția copiilor și de aceea înregistrarea tuturor copiilor din Ucraina, cu sprijinul UNICEF, include un control al traficului de copii.
Doamnelor și domnilor,
România a crescut, în ultimele trei decenii, fiind în prezent un cap de pod al democrației în regiunea noastră și nu numai. Vom continua să lucrăm și să protejăm ceea ce am realizat.
Nu suntem singuri. Împreună cu democrațiile din întreaga lume, trebuie să sprijinim acum lupta tuturor celor care se străduiesc din răsputeri pentru un viitor democratic, care să le permită să facă propriile alegeri.
Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc, dumneavoastră și delegațiilor dumneavoastră, dezbateri și deliberări fructuoase!