Plafonarea preţului la poliţele RCA, adoptată de Guvern. Directorul general al Direcţiei Asigurări din ASF: Vom veni şi cu o propunere de schimbare a legii RCA

Plafonarea preţului la poliţele RCA, adoptată de Guvern. Directorul general al Direcţiei Asigurări din ASF: Vom veni şi cu o propunere de schimbare a legii RCA

Hotărârea de Guvern care prevede plafonarea preţului la poliţele RCA a fost adoptată de Executiv, după ce aprobarea actului normatv a fost amânată de două ori.

Directorul general al Direcţiei Asigurări din ASF Valentin Ionescu a declarat că scopul hotărârii privind plafonarea preţului la poliţele RCA este de a nu mai avea, în următoarele şase luni, creşteri de tarife pe piaţa RCA şi ca ASF să vină cu un proiect de lege, cel mai probabil în luna mai, care să modifice Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

„Am avut mai multe prevederi în această hotărâre de Guvern care se referă la limitarea comisionului brokerilor din prima netă la 8%, limitarea numărului de zile pentru lipsa de folosinţă la 30 de zile, dar ea se poate prelungi numai pe documente care respectă legalitatea şi cu aprobarea asiguratorului”, a adăugat el.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern că va condiţiona această plafonare de elaborarea în şase luni a modificărilor legislative care să asigure evitarea unor astfel de derapaje pe piaţa asigurărilor.

”Consider că este inacceptabil să continuăm să ne jucăm cu aceste dezechilibre produse de o companie sau alta, motiv pentru care ASF împreună cu celelalte instituţii, cu Consiliul Concurenţei şi cu ceilalţi actori din piaţa asigurărilor trebuie să aibă un dialog transparent, foarte clar vizavi de modificările legislative care trebuie să fie realizate. Eu vă asigur că nu voi accepta ca în interiorul celor 6 luni această asumare să nu fie dusă la bun sfârşit”, a afirmat şeful Executivului.

Reprezentantul ASF, Cristian Ruşu a spus în şedinţă că elementele acestei hotărâri de guvern se referă la modul de vânzare efectivă a poliţelor RCA pentru următoarele şase luni, iar aceste tarife calculate şi ofertate către asigurători vor fi cele de la sfârşitul lunii februarie 2023.

”De asemenea, se vor plafona şi comisioanele de distribuţie, la nivelul de 8%, iar toţi asiguratorii vor calcula aceste tarife la nivelul B0, însemnând baza de la care se porneşte orice calcul care ulterior va fi bonusat sau malusat în funcţie de istoricul de daune şi de comportament a acestora în anii ulteriori. Aceste lucru se va aplica şi BAR-urilor, Biroul asigurătorilor din România. Am convenit cu toţii, ne-am luat angajamentul şi toată lumea a agreat această măsură, cu aplicabilitate pe şase luni de zile”, a afirmat reprezentantul ASF.

 

Andra Negoiță

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii