Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că este un moment dificil pentru fermieri, iar suma alocată de la Uniunea Europeană cu titlul de despăgubiri este mică, însă „vor mai veni sume în această direcţie”.
Am pus în mişcare imediat actul normativ, în aşa fel încât sumele respective să ajungă la fermieri. E o sumă mică, dar aşteptăm, pentru că vor mai veni sume în această direcţie şi de aceea spuneam că, printr-o colaborare şi printr-o înţelegere perfectă şi o punere de acord între instituţiile statului, să putem ajungem la un rezultat convenit cu Comisia Europeană, un rezultat care trebuie să apară în urma scrisorii pe care au adresat-o cele 5 state (…) preşedintei Comisie Europene (…).
Se solicită Comisiei Europene să se apeleze la celelalte fonduri pentru că rezerva de criză are o dimensiune mică”, a explicat ministrul, potrivit Agerpres.