Au fost proteste în Prefecturile din întreaga țară, unde angajați sunt nemulțumiți de modul de salarizare care nu s-a schimbat de ani de zile, deși responsabilitățile lor au crescut permanent.
Protestul s-a derulat pe parcursul întregului program de lucru, de la 8.00 la 16.00, interval în care niciun document nu a fost înregistrat sau soluţionat de către salariaţi.
Angajații sunt nemulţumiţi de faptul că nu s-au respectat termenele de punere în aplicare a legii salarizării unitare a bugetarilor.
Din acest motiv, un consilier superior cu o vechime în muncă de peste 20 de ani din cadrul Instituţiei Prefectului are un salariu net de maximum 4.200 lei lunar, în timp ce un consilier superior din cadrul serviciilor deconcentrate ale ministerelor sau din cadrul altor instituţii aflate în subordinea autorităţilor centrale are un salariu net cuprins între 5.000 – 8.000 lei lunar.
În București, Prefectura Capitalei a anunţat că activitatea Instituţiei Prefectului-Municipiul Bucureşti nu a fost afectată în nici un fel. „Activitatea tuturor serviciilor care desfăşoară operaţiuni cu publicul se desfăşoară în condiţii normale, conform programului afişat pe site-ul instituţiei. Vom informa cu promptitudine cetăţenii, în măsura în care situaţia actuală va suferi orice modificare”, a transmis Prefectura.
Andra Negoiță