Toți miniștrii trebuie să prezinte, până miercuri, o situaţie cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile şi că cere instituţiilor să îşi facă datoria şi să ajungă să realizeze o colectare aşa cum este planificată, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, aflat la Focşani.
“Este responsabilitatea lor faţă de români şi nu pot să vină acum şi să îi înspăimânte că urmează să rămână fără locuri de muncă, fără salarii, pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului”, a afirmat Nicolae Ciucă.
”Am discutat şi am rugat şi la conferinţa de presă după şedinţa Biroului Politic şi rog şi acum pe toţi cei care livrează informaţii şi adresează întrebări responsabililor guvernamentali, astfel încât să nu inducem o panică absolut nejustificată în rândul populaţiei. Fiecare dintre aceste opţiuni sunt discutate atunci când vine vorba de chibzuirea bugetului de stat şi desigur că fiecare dintre ele poate să constituire o analiză dar am dat sarcină în guvern ca orice opţiune să fie discutată mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii.
Ca atare chibzuirea bugetului mi se pare normal, în condiţiile în care, după un an 2022 în care am avut o evoluţie pozitivă, în care bugetul naţional a crescut în valoare nominală cu aproxivativ 49 de mialirde de euro, în condiţiile în care am avut investiţii străine aproape 11 miliarde, am avut cea mai mare absorbţie de fonduri europene, de când suntem membri UE”, a spus premierul întrebat despre reducerea cheltuielilor la nivelul statului.
Andra Negoiță