Dalai Lama și-a cerut scuze după ce a sărutat un copil pe buze

Dalai Lama și-a cerut scuze după ce a sărutat un copil pe buze

Liderul spiritual tibetan Dalai Lama și-a cerut scuze după ce a sărutat  un copil pe buze și apoi i-a cerut să-i „sugă limba” la un eveniment din nordul Indiei, relatează CNN. O filmare care surprinde incidentul s-a viralizat.

Reprezentanţii lui Dalai Lama au transmis luni într-un comunicat de presă că liderul spiritual „dorește să-i ceară scuze băiatului și familiei acestuia, precum și numeroșilor săi prieteni din întreaga lume, pentru durerea provocată de cuvintele sale”. Totodată Dalai Lama spune că „regretă” incidentul. „Sanctitatea Sa îi tachinează adesea pe oamenii cu care se întâlnește, într-un mod nevinovat și jucăuș, chiar și în public, și în fața camerelor de filmat”, se arată în comunicatul transmis.

Identitatea băiatului nu este cunoscută. El a venit la eveniment adus de Fundația M3M, brațul filantropic al companiei imobiliare indiene M3M Group, cu sediul în Dharamshala, unde Dalai Lama trăiește în exil permanent.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii