Daniela Popa, consilier local din partea PSD la Primăria Sectorului 1: „Armand și camarila USR Sector 1 întrec orice limită și amenință procesul democratic din cadrul Sectorului 1!”

Daniela Popa, consilier local din partea PSD la Primăria Sectorului 1: „Armand și camarila USR Sector 1 întrec orice limită și amenință procesul democratic din cadrul Sectorului 1!”

Bugetul pentru anul 2023 al Sectorului 1 a fost aprobat după o serie de ședințe în care controversele s-au ținut lanț, iar Clotilde Armand a absentat de la discuții.  După ce consilierii locali PNL și PSD  au adus 18, respectiv 8 amendamente, proiectul de buget a fost, în sfârșit, votat, numai că apar informații potrivit cărora edilul Sectorului 1 a trimis către Prefectura Capitalei un ”buget paralel”. 

„În ședința de consiliu local în care a fost aprobat bugetul Sectorului 1, consilierii PSD au adus o serie de amendamente, care au fost votate de majoritatea colegilor noștri.

Amendamentele au fost formulate în conformitate cu legislația în vigoare și s-au axat pe asigurarea sumelor necesare pentru implementarea unor proiecte esențiale pentru comunitatea Sectorului 1: consolidarea unităților de învățământ care se află în risc seismic, înființarea unui serviciu social pentru victimele violenței domestice și a unui centru comunitar în cartierul Odăi, deschiderea drumului Vadul Moldovei, construirea unui centru de transplant multi-organ și acordarea tichetelor anti criză”, a precizat Daniela Popa, consilier local al Sectorului 1 din partea PSD.

Daniela Popa menționează că primarul Clotilde Armand ar fi avut obligația, potrivit legii, de a trimite către Prefectura Capitalei ”hotărârea de consiliu local așa cum a fost votată de către consilierii locali”.

Totuși, paradoxal, a apărut o surpriză uriașă, la Prefectură fiind trimis un document care nu conține amendamentele votate de consilierii locali. Consilierul local PSD o acuză pe Clotilde Armand, în astfel de condiții, că a creat o ”situație fără precedent în administrația publică locală” și a ”încălcat grav” procesul democratic şi legilor constituționale, organice şi ordinare. Consilierul local PSD mai anunță că a refuzat să semneze o astfel de hotărâre.

”În condițiile unui proces democratic care se desfășoară în limitele legii, Armand ar fi trebuit să trimită către Prefectură hotărârea de consiliu local așa cum a fost votată de către consilierii locali. Însă, surpriză! În calitate de președinte de ședință, una dintre atribuțiile mele este să semnez hotărârile adoptate pentru a atesta veridicitatea documentelor și să mă asigură că acestea au fost întocmite conform votului consilierilor. Mare mi-a fost uimirea când am ajuns la hotărârea de aprobare a bugetului și am constatat că Armand nu a introdus nici măcar un amendament din cele votate.

Cu alte cuvinte, Armand a trimis către Prefectură un buget paralel (un document fals), care nu are nicio legătură cu ce a fost aprobat în Consiliul Local. Este o situație fără precedent în administrația publică locală și o încălcare extrem de gravă a procesului democratic şi a legilor constituționale, organice şi ordinare. Am refuzat semnarea acestei hotărâri și voi sesiza toate instituțiile abilitate”, spune Daniela Popa pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii