PSD cere suspendarea importurilor de cereale din Ucraina

PSD cere suspendarea importurilor de cereale din Ucraina

PSD solicită Guvernului să se elaboreze, în regim de urgență, un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de cereale din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al social-democraților.

În acest sens, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, care gestionează politica de comerț a României, trebuie să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru redactarea actului normativ, care să fie adoptat în cazul în care problema nu va fi soluționată în timp util la nivelul Comisiei Europene.

PSD subliniază că această măsură ar fi putut fi discutată în cadrul întrevederii  miniștrilor de comerț din UE cu vicepreședintele CE care gestionează acest domeniu, la care au participat și miniștrii agriculturii, dacă ministrul Cadariu nu ar fi lipsit de la întâlnire.

PSD consideră că pentru rezolvarea problemelor generate de exporturile ucrainene este nevoie de o soluție comună, agreată la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, PSD salută propunerea vice-președintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, ca șefii guvernelor din cele cinci state afectate să adopte o poziție comună prin care să se activeze mecanismele europene speciale privind suspendarea acestor importuri.

Andra Negoiță

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii