Dolj: Profesor de geografie acuzat că ar fi întreţinut relaţii intime cu una dintre eleve

Dolj: Profesor de geografie acuzat că ar fi întreţinut relaţii intime cu una dintre eleve

Un profesor din judeţul Dolj ar fi întreținut relații intime cu una dintre elevele lui minore. Se pare că dascălul este și consilier local în comuna unde predă.

Poliția a percheziționat locuința acestuia și a confiscat mai multe dispozitive de stocare şi telefoane, notează observatornews.ro.

În vârstă de 37 de ani, bărbatul este profesor de geografie într-o localitate din Dolj. Totul ar fi ieșit la iveală luna trecută, după ce pe numele acestuia a fost depusă o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat.

Din primele informaţii, se pare că abuzul ar fi avut loc la finalul lunii ianuarie. Potrivit localnicilor, bărbatul nu ar fi la prima abatere de acest gen.

„E un pedofil, ce să vă spun? Toată lumea vorbeşte. Că a luat fetele acolo, ca să le ia să le abuzeze”, a spus un localnic pentru sursa menționată.

„A fost un copil bine crescut, educat. Noi nu ştim nimic altceva de rău despre el. Nu ştim”, a mai susținut o femeie.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii