Casă cu 9 copii cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare

Casă cu 9 copii cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare a fost alertat să intervină în noaptea de miercuri spre joi la stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Remetea Oașului, în care se aflau nouă copii şi patru adulţi.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri format din 9 cadre militare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un Smurd B2 din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș, fiind alertat şi echipajul de pompieri al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oraşu Nou, potrivit Agerpres.

„La sosirea forţelor la faţa locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp.

Echipajele de pompieri au acţionat pentru localizarea şi limitarea propagării incendiului, intervenind totodată pentru lichidarea acestuia.

Până la sosirea forţelor militare, locatarii, 4 adulţi şi 9 copii, s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime. Împrejurarea determinantă de producerea incendiului a fost depozitarea materialelor uşor inflamabile în zona coşului de fum”, precizează ISU.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii