Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care instituie taxa de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care instituie taxa de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care instituie taxa de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic. Aceasta a trecut cu 182 de voturi ”pentru”, 38 ”contra” și 44 de abțineri. Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Amintim că Guvernul Ciucă a adoptat această OUG care impune o contribuție de solidaritate de 60% pe „profiturile excesive″ ale companiilor din energie, mai precis pentru companiile care au peste 75% din cifra de afaceri din sectoarele extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului.

Așa se face că parlamentarii au depus un amendament așa încât și OMV Petrom să fie obligată să plătească taxa.

Legea a ajuns la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, însă acesta a retrimis-o Parlamentului spre reexaminare, argumentând că unele prevederi nu sunt suficient de clare încât „să ofere siguranța de a nu genera probleme în aplicare”.

Proiectul de lege cu noi amendamente a trecut marți de Senat, iar miercuri a fost votat și de Camera Deputaților, așa că acum merge iar la Iohannis pentru promulgare.

Potrivit economica.net, noile amendamente elimină procentul de 60% aplicat pe diferența de profit între anul trecut și media anilor 2018-2021, pentru Petrom. De asemenea, special pentru Petrom, se introduce o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii