Mii de sârbi au demonstrat zgomotos aseară și au cerut demisia ministrului Educației după atacul armat de la școala primaraă din Belgrad. Și șeful poliției este aspru criticat după ce a făcut publică lista neagră intocmită de atacator și a dezvăluit identitatea victimelor.
Într-un mesaj adresat națiunii, șeful statului a anunțat că tânărul atacator a fost plasat într-un spital psihiatric iar părinții acestuia au fost arestați. Alexandr Vucic a fost vizibil afectat de ceea ce a numit una din cele mai grele zile din istoria modernă a Serbiei.
„Serbia este unită de o durere mai mare decât ne puteam imagina. Suntem uniţi în durere dar trebuie să căutăm cauzele acestei tragedii şi responsabilităţile noastre ale tuturor”, a spus Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, potrivit stiri.tvr.ro.
Imediat după atac șeful statului a anunțat noi măsuri restrictive privind armele de foc și a interzis emiterea oricăror licențe de port armă cu excepția celor pentru vânătoare. În plus a cerut reexaminarea tuturor licențelor emise până acum, măsuri de supraveghere mai stricte la sălile de TIR și a felului în care cetățănii își depozitează armele de foc. Pistolele folosite ieri au fost luate de elev din seiful tatălui care le deținea legal.
Sârbii incă nu-și explică cum a fost posibilă această tragedie.
Guvernul sârb a decretat 3 zile de doliu național începând de mâine.